Qatarul confirmă suspendarea medierii sale între Israel şi Hamas. Negocierile vor fi reluate atunci când părţile vor da dovadă de voinţă şi seriozitate
Qatarul a confirmat sâmbătă că şi-a suspendat medierea pentru un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza până când mişcarea palestiniană Hamas şi Israelul dovedesc „voinţă şi seriozitate” în negocieri, relatează AFP.
„Acum zece zile, în timpul ultimelor (negocieri) în încercarea de a se ajunge la un acord, Qatarul a informat părţile că intenţionează să-şi suspende eforturile de mediere între Hamas şi Israel dacă nu se ajunge la un acord în timpul acestei runde„, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Majed Al Ansari, potrivit unui comunicat. „Qatarul va relua eforturile de mediere când părţile vor da dovadă de voinţă şi seriozitate” pentru a pune capăt ostilităţilor, a adăugat sursa citată.
Împreună cu Statele Unite şi Egipt, Qatarul a mediat între cei doi beligeranţi de la singurul armistiţiu în conflict, în noiembrie 2023, care a durat o săptămână şi a dus la eliberarea unor ostatici deţinuţi în Gaza în schimbul unor prizonieri palestinieni ţinuţi captivi de Israel.
De atunci, au avut loc multe sesiuni de negocieri fără niciun rezultat.
Hamas şi Israelul se acuză reciproc că blochează orice acord, fiecare parte refuzând termenii celeilalte pentru o încetare a focului în războiul care a început pe 7 octombrie 2023, cu un atac al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului. Preluare: Agerpres