Putin salută rolul „consolidator” al Bisericii „Ţin să-mi exprim profunda recunoştinţă pentru munca voastră neobosită şi dezinteresată menită să apere valorile istorice, spirituale, morale şi familiale durabile, să educe şi să lumineze tinerii”

Vladimir Putin
Vladimir Putin
16 aprilie 2023, 13:20

„Ţin să-mi exprim profunda recunoştinţă pentru munca voastră neobosită şi dezinteresată menită să apere valorile istorice, spirituale, morale şi familiale durabile, să educe şi să lumineze tinerii”, a declarat Putin într-un mesaj, după ce a luat parte la liturghia din Catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova.

„În decursul a numeroşi ani, vorba voastră pastorală înţeleaptă a servit la consolidarea societăţii (…). Astăzi, în timp ce ne confruntăm cu grave provocări, ea este cu precădere importantă”, a adăugat preşedintele rus.

 

 

Paştele este cea mai importantă sărbătoare a calendarului ortodox atât în Rusia, cât şi în Ucraina.

În trecut, patriarhul rus Kirill a justificat ofensiva în Ucraina, susţinând că popoarele rus şi ucrainean erau fraţi ce au fost separaţi cu forţa, în special de Occident.

Acest punct de vedere este respins de guvernul ucrainean, care a denunţat un conflict post-colonial şi imperialist dus de Kremlin şi care şi-a înmulţit percheziţiile şi urmăririle împotriva unor biserici şi preoţi consideraţi apropiaţi de Moscova.

Autorităţile ucrainene au provocat de asemenea furia Bisericii Ortodoxe Ruse după ce au anunţat, în plin conflict, expulzarea călugărilor din celebra mănăstire Lavra Pecerska (Lavra Peşterilor), calificată drept „leagăn” al ortodoxiei ruse. Patriarhul Kirill a denunţat în martie această expulzare, calificând-o drept „monstruoasă”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite