Puterea tinerilor de a schimba fața lumii. Greta Thunberg a vorbit la summitul ONU al tinerilor
Adolescenta suedeză, care a ajuns în Statele Unite traversând Atlanticul la bordul unei ambarcațiuni care nu poluează, a vorbit la summitul tinerilor de la ONU privind schimbările climatice.
Greta Thunberg: „Ieri, milioane de oameni de pe întreaga planetă au ieşit în stradă şi au cerut măsuri concrete pentru salvarea planetei, în special tinerii. Am demonstrat că suntem uniţi şi că noi, tinerii, suntem de neoprit”.
Greta Thunberg a condus vineri seară marșul care a încheiat greva planetei chiar în fața sediului Națiunilor Unite.
Pe toată perioada Adunării generale a Națiunilor Unite, președintele Donald Trump va avea o serie de întâlniri cu lideri din Europa sau Pakistan, va ține un discurs în Adunarea generală, dar nu va participa la Summitul privind schimbările climatice.
De altfel, la începutul mandatului său, liderul de la Casa Albă a hotărât să retragă Statele Unite din acordul privind schimbările climatice.
Președintele american nu și-a ascuns niciodată scepticismul privind încălzirea globală.
Scopul summitului din ajunul Adunării generale a ONU este ca un număr mare de țări să anunțe întărirea planurilor lor de reducere a gazelor cu efect de seră.