PSD şi sindicatele, agendă comună. Bolojan: PSD a escaladat conflictul, încălcând protocolul

25 March 2026, 19:38 (actualizat 25 March 2026, 19:40)

Intervenția Guvernului pe piață carburanților mai are de așteptat. Ordonanță pentru declararea situației de criză trebuie modificată din nou, după ce Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ. Sindicatele insistă pentru reducerea accizei la motorină și benzină, aceeași solicitare pe care a comunicat-o public și PSD.

De altfel, Sorin Grindeanu a bătut palma cu liderii sindicatelor, pe care i-a invitat la consultări, astăzi, în biroul lui de la Camera Deputaților – un gest care a amplificat tensiunea existența deja în coaliția de guvernare. Liberalii au criticat opinia separată a social-democraților și îi cheamă să revină la masă Coaliției și să lase “jocurile de imagine”.

Liderii celor cinci mari confederații sindicale au răspuns invitației lui Sorin Grindeanu și au respins convocarea premeirului la Consiliul Tripartit, Guvern-patronate-sindicate. Invitația ar fi fost în pripă, spun sindicaliștii, care reproșează premierului, dar și unor miniștri PSD că oricum mereu îi ocolesc. Blocul Național Sindical a pus pe masa PSD scăderea accizei și reducerea TVA de la 21 la 16% pentru carburanți.

Dumitru Costin – preşedintele Blocului Naţional Sindical: Am reproșat lui Grindeanu, am aflat dimineață că duminică mediul de afaceri a discutat patru ore cu ministrul Energiei. Îi era greu să ne cheme și pe noi ministrul PSD? Guvernul e scăpat de sub control, parlamentul e de decor.

Sorin Grindeanu se angajează să repare dialogul cu sindicatele și suține că nu sabotează agenda Guvernului.

Sorin Grindeanu – preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedinte PSD: I-am rugat pe colegii mei să sune sindicatele să le spună că am program flexibil și să meargă la ora 11.00 la întâlnirea din Consiliu tripartit, nu am orgolii de acest tip, decizia a fost a sindicatelor.

Colaborarea în coaliție s-a redus la nivel de comunicate. PSD solicită reducerea accizelor la carburanți , în completarea măsurilor Guvernului. Iar PNL îi invită să își prezinte nemulțumirile la masă Coaliției.

Ilie Bolojan, premier: PSD a escaladat o zona de conflict, încălcând protocolul. Avem reguli. Mi s-a părut normal să avertizăm PSD că-și asumă o răspundere pentru o dinamitare a guvernului. Fără să ai motive,. Te duci într-o zona de aroganță politică.

Liderul UDMR consideră că nu există alternativă la actuală formulă de guvernare.

Kelemen Hunor – preşedintele UDMR: Poate că e nevoie de câteva zile, două săptămâni, trei, până după sărbătorile de Paște și să găsim împreună o soluție, altfel ne vom duce în gard.

PSD își evaluaează prezența în Guvern și nu exclude intrarea în Opoziție. Decizia va fi luată pe 20 aprilie. Până atunci nu este clar cum va funcționa coaliția. Cu sau fără întâlniri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite