Protestele continuă la Afumați și în țară. Fermierii și transportatorii spun că se vor opri doar când autoritățile vor rezolva toate revendicările lor. ASF modifică plafonul pentru RCA, transportatorii sunt nemulțumiți

20 January 2024, 18:52 (actualizat 20 January 2024, 20:41)

Cu zeci de utilaje și mașini, fermierii și transportatorii s-au încolonat din nou la protest la intrarea în Craiova, pe drumul național care face legătura cu Bucureștiul. Și spun că se vor opri doar când autoritățile vor rezolva toate revendicările lor.

Reducerea tarifelor pentru polițele RCA este pe lista de revendicări. Iar Autoritatea de Supraveghere Financiară a făcut un prim pas și a stabilit o nouă formulă de calcul a primei recomandate la categoria asiguraţilor cu risc ridicat, pentru camioanele mai grele de 16 tone. Astfel, valoarea maximă nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0. Premierul consideră că este un nivel rezonabil. Transportatorii nu sunt însă pe deplin mulțumiți. Ei susțin că plata daunelor reprezintă aproximativ 30 la sută din încasările pe prime și că în multe țări europene tarifele sunt mai mici decât la noi. La tariful actual, la clasa B0 se plătește o prima de până la 15 000 de lei pe camion, spun reprezentanții firmelor.

Constantin Isac, președintele colegiului director al UNTTR: Noi dorim să nu se facă o oferta majorată față de acest 8600, pentru că în zilele următoare vom veni și vom demonstra că și acest nivel este prea ridicat. Considerăm că între 8600 și 9000 de lei sunt introduse și niște costuri pe care asigurătorii le-ar avea în finanțarea pentru ofertarea unei polițe cu plata în rate. Pentru cei care au avut daunalitate 0 în ultimii 6 ani și pot ajunge la B4 sau 6 tariful să ajungă la 6000 de lei. Știu că avem o daunalitate mai mare, facem eforturi să reducem această frecvența.

Reprezentanții asigurătorilor insistă că polițele în România sunt mari pentru că șoferii de TIR au multe accidente și contesta cifrele transportatorilor.

Sergiu Costache, asigurător: Prima de asigurare e strict legată de frecvența daunelor și de mărimea lor, deci dacă ai daune multe și prețul asigurării este mare. Un camion din cinci în fiecare an are accident. Aceste reparații devin din ce în ce mai scumpe. Cifrele de la asigurători și de la ASF spun că din 100 de lei încasați pe RCA, 77 merg pe daune. Daunele sunt de multe feluri, dacă sunt doar daune materiale e 30 la sută, mai există daune morale, daune fizice.

Protestatarii de la Afumați sunt și ei nemulțumiți de măsură.

Și în Bihor, la Oradea, zeci de șoferi și fermieri s-au adunat în centru orașului, după care au plecat pe traseu să își strige nemulțumirile.

Trafic îngreunat a fost și pe DN 66 în Defileul Jiului, unde transportatorii au protestat nemulţumiţi de tarifele RCA. Câteva zeci de mașini, tiruri, tractoare și autoutilitare au mers încet, în coloană, între Bumbești-Jiu și Petroșani, sub supravegherea poliției.

La București va avea loc mâine un protest în Piață Constituției, organizat de un avocat al senatoarei Diana Șoșoacă. Primăria Capitalei a autorizat accesul a 5000 de persoane și 200 de vehicule. Nu se știe însă câți protestatari vor participa. Mulți dintre ei și-au exprimat neîncrederea în organizatori, pe care-i acuză că vor să le politizeze revendicările.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite