Propunerile occidentale privind garanţii de securitate pentru #Ucraina sunt ‘părtinitoare’ şi periculoase, potrivit MAE rus

Maria Zaharova, purtător de cuvânt, Ministerul rus de Externe / captura video
Maria Zaharova, purtător de cuvânt, Ministerul rus de Externe / captura video
29 August 2025, 15:53

Rusia a declarat vineri că propunerile occidentale referitoare la garanţii de securitate pentru Ucraina ar creşte riscul unui conflict între Moscova şi Occident, prin transformarea Kievului într-un ‘agent provocator’ la graniţele Rusiei, transmite Reuters.

Aliaţii europeni ai Kievului lucrează la un set de garanţii pentru Ucraina ce ar putea fi parte a unei potenţiale reglementări de pace şi ar fi destinate să protejeze Kievul de un eventual atac din partea Rusiei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus joi că se aşteaptă ca un cadru al garanţiilor de securitate să fie gata încă de săptămâna viitoare.

‘Garanţiile de securitate trebuie să fie bazate pe ajungerea la o înţelegere comună care să ia în considerare interesele de securitate ale Rusiei’, a reiterat vineri purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

Actualele propuneri sunt ‘părtinitoare şi sunt destinate în mod clar îngrădirii Rusiei’, a afirmat ea, într-un briefing de presă.

‘Această linie (de politică) încalcă principiul securităţii indivizibile şi acordă Kievului rolul unui agent provocator la graniţele Rusiei, crescând riscul ca alianţa (NATO) să devină implicată într-un conflict armat cu ţara noastră’, a adăugat Zaharova.

Moscova a declarat anterior că nu agreează propunerile europene şi nu va accepta niciun fel de prezenţă NATO pe teritoriul ucrainean.

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite