Propagandă legionară și pro-Călin Georgescu la ora de religie. Un profesor-preot de la Colegiul Național B.P Hasdeu din Buzău va fi cercetat disciplinar
Este anchetă la Colegiul Naţional Bogdan Petriceicu Haşdeu, din Buzău, după ce jurnaliştii de la Recorder au dezvăluit că la ora de religie, un profesor, preot, le-a vorbit elevilor despre legionarism şi discursul lui Călin Georgescu.
Înregistrările au fost făcute luna trecută. Preotul le spune copiilor că „legionarii au fost împotriva comunismului” și că mareșalul Antonescu nu ar trebui asimilat cu comuniștii.
Legea învățământului preuniversitar interzice propaganda în şcoli. O reacţie a venit şi din partea ministrului Educaţiei.
DANIEL DAVID, ministrul Educaţiei: Profesorul trebuie să urmeze o programă, nu poate face orice şi cu siguranţă nu poate să violeze reguli şi legi care spun că nu faci prozelitism politic şi mai ales nu promovezi, dincolo de politică şi acele abordări politice din trecut sau din prezent care sunt interzise prin lege. Adică, da, libertatea trebuie să existe, dar se manifestă într-un cadru responsabil, definit de etică, în lege şi de programa şcolară. De aceea există Comisie de etică, de aceea există directori, de aceea există inspectori, pentru a lua măsuri când apar astfel de derapaje.