Proiect: Se înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning „Învăţăm în România”

Bibliotecă virtuală cărți
Bibliotecă virtuală cărți
29 martie 2023, 14:30

Actul normativ care vizează modificarea Legii educaţiei a fost iniţiat de deputatul PNL Valentin Făgărăşian.

„Bibliotecile şcolare şi centrele de documentare şi informare se organizează şi funcţionează pe baza unui regulament elaborat de Ministerul Educaţiei. Se înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning „învăţăm în România”, care includ programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare”, prevede proiectul.

Iniţiativa legislativă stipulează că resurse digitale sunt protejate de Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării obţinând dreptul de publicare din partea autorilor, astfel încât aceste resurse să fie accesibile permanent şi gratuit oricărui elev sau profesor din ţară şi din străinătate.

„Ministerul Educaţiei şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării asigură elevilor şi profesorilor infrastructura necesară, constând în dispozitive şi acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Şcolare Virtuale, Platformei şcolare de e-learning „învăţăm în România” şi a altor platforme educaţionale agreate”, mai prevede proiectul.

De asemenea, unităţile de învăţământ utilizează platforma şcolară de învăţare pentru a acorda asistenţă elevilor în timpul sau în afara programului şcolar ori pentru cei care, din motive de sănătate, temporar nu pot frecventa şcoala.

„Înfiinţarea, gestiunea şi îmbogăţirea permanentă a Bibliotecii Şcolare Virtuale şi a Platformei şcolare de e-learning „Învăţăm în România” intră în responsabilitatea Ministerului Educaţiei şi a Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării”, mai arată actul normativ.

În termen de 180 de zile de la operaţionalizarea Bibliotecii Şcolare Virtuale şi a Platformei şcolare de e-learning „Învăţăm în România”, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării va dezvolta capacităţi tehnice pentru a accesibiliza Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning „Învăţăm în România” pentru elevii şi profesorii din afara frontierelor ţării.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite