Procesiuni în Capitală și în alte orașe, înainte de Florii
Străzile din marile orașe au fost pline de credincioși care au participat la pelerinajele de Florii. În ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, credincioşii ortodocşi din București au plecat în procesiune de la Mănăstirea Radu Vodă. Duminică, şi credincioşii catolici sunt așteptați la tradiționala Procesiune de Florii, organizată în Capitală.
În București, pelerinii care au participat la procesiunea tradițională de Florii s-au strâns la Mănăstirea Radu Vodă, unde a avut loc sfințirea ramurilor de salcie.
Și la Brăila, sute de credincioși au traversat orașul într-o procesiune specială, care amintește de intrarea lui Isus în Ierusalim. La catedrală, au fost întâmpinați de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun.
Ramurile de salcie sfințite sunt puse de credincioși la icoane în case sau la ușă, pentru a-i feri de boli.
După Florii, urmează Săptămâna Patimilor, în care creștinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.