Prințul Harry, acuzat de nepotism, după apariția unei înregistrări în care ar fi încercat să îi obțină lui Meghan un loc de muncă

13 ianuarie 2020, 20:03

Pe rețelele de socializare s-a viralizat un clip de vara trecută, când, la o petrecere în Statele Unite, prințul Harry încearcă să-i „aranjeze” lui Meghan ceva de lucru la Disney. Într-o discuție cu președintele companiei, Harry încearcă să-l convingă de calitățile lui Meghan de actriță și de faptul că vocea ei ar putea fi folosită în viitoarele producții Disney.

Filmarea a provocat un val de indignare: „Nepotism!”  scriu internauții, care sunt de părere că Harry s-a înjosit, mai ales că președintele Disney pare nedumerit de insistențele prințului.

Înregistrarea apare în plin scandal în sânul familiei regale britanice. Regina i-a convocat la reședința de la Sandringham pe prințul Charles și pe cei doi nepoți, William și Harry. Meghan s-a întors în Canada, însă este posibil să participe la discuție prin telefon.

Robert Hardman, expert în Casa Regală:  E o criză de familie, nu e o criză constituţională. Dimensiunea politică există, dar nu e asa importantă.

Problemele financiare sunt predominante, mai ales că Regina vrea ca nota de plată pentru contribuabilul britanic să fie cât mai mică.

Meghan și Harry se vor împărți între Marea Britanie și Canada și nu e clar cine va plăti pentru paza lor peste Ocean. În plus, apar conflicte de interese.

David  McLure, expert financiar:  În America de Nord pot câştiga din cărţi, apariţii TV, conferinţe. Teoretic, e OK, dar practic apare conflictul de interese cu Palatul, acuzaţii că fac bani folosind brandul regal.

Toată lumea e bulversată după anunțul celor doi. Regina e cea mai afectată, pentru că nu a știut absolut nimic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite