Primele întăriri pentru forța de menținere a păcii a NATO au început să sosească în Kosovo, la o săptămână după incidentele din nord

Forțe NATO în Kosovo
Forțe NATO în Kosovo
5 iunie 2023, 20:15

Întăririle NATO au început să sosească în Kosovo după violențele de săptămâna trecută, în urma cărora au fost răniți 30 de oameni din trupele de menținere a păcii a NATO. Aproximativ 500 de membri ai Brigăzii de infanterie mecanizată 65 din Turcia vor forma nucleul întăririlor”, a anunțat pe Twitter purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

Violențele au izbucnit după ce autoritățile kosovare au instalat primari de etnie albaneză în orașele din nordul țării, primari aleși cu o prezență la vot de doar 3,5% după ce sârbii care formează majoritatea în regiune au boicotat scrutinul local.

Ciocnirile au provocat rănirea a 30 de membri ai forței de menținere a păcii a NATO, cunoscută sub numele de KFOR, precum și a 52 de protestatari sârbi.

NATO a decis să desfăşoare suplimentar 700 de militari pentru menţinerea păcii în Kosovo, consolidând astfel contingentul de 3.800 de militari din cadrul KFOR.

”NATO va rămâne vigilentă. Vom fi acolo pentru a garanta un mediu sigur şi de asemenea pentru a reduce tensiunile”, declarase joi, la Oslo, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite