Primarul Capitalei i-a propus medicului Gobej să preia interimar postul de șef de secție Neurochirurgie al Spitalului Colentina
Potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei citat de Agerpres, primarul Gabriela Firea a discutat luni cu cei doi medici neurochirurgi demisionari de la Spitalul Colentina, Ionuț Gobej și Dorin Bica, despre problemele pe care le reclamă și le-a cerut să își reconsidere decizia, asigurându-i de sprijinul său.
Primarul i-a propus doctorului Gobej să preia interimar postul de șef de secție Neurochirurgie și le-a solicitat celor doi medici să îi facă o propunere pentru un director medical interimar al Spitalului Colentina.
„Medicii Gobej și Bica au propus-o pe dr. Lelia Iliescu. (…) Dr. Gobej și Bica m-au asigurat că activitatea secției de Neurochirurgie a Spitalului Colentina nu va avea de suferit, operațiile urmând a se face după graficul stabilit de ceilalți medici neurochirurgi. Am speranța însă că vor reveni asupra deciziei de astăzi’‘, a spus Gabriela Firea, citată în comunicat.
Edilul Capitalei a precizat că dorește o analiză a aspectelor semnalate de cei doi medici, precum și găsirea unor soluții urgente pentru remedierea lor.
Medicul neurochirurg Ionuț Gobej a anunțat luni că, alături de colegul său Dorin Bica, a demisionat din funcția deținută la Spitalul Colentina, arătând că în ultimele opt luni secția de Neurochirurgie a refuzat 60 de pacienți din cauza lipsei de personal, consumabile și medicamente și a programului operator restricționat.