Preşedintele Zelenski: Dronele iraniene folosite de Moscova sunt un simbol al falimentului său militar şi politic

Volodimir Zelenski președintele Ucrainei
Volodimir Zelenski președintele Ucrainei
19 octombrie 2022, 06:06

„Chiar faptul că Rusia cere ajutor Iranului este recunoaşterea de către Kremlin a falimentului său militar şi politic”, a glumit preşedintele Zelenski în discursul său zilnic pe social media.

„Timp de decenii au cheltuit miliarde de dolari pe complexul lor militar-industrial şi au ajuns să se încline în faţa Teheranului pentru a obţine drone şi rachete destul de elementare„, a criticat el. În opinia sa,”asta oricum nu îi va ajuta din punct de vedere strategic”, a asigurat şeful statului ucrainean.

Mai devreme în cursul zilei de marţi, Iranul a declarat că este pregătit să poarte discuţii cu Kievul pentru a clarifica afirmaţiile pe care le consideră „nefondate”, potrivit cărora Teheranul furnizează Moscovei arme şi drone folosite de forţele ruse în invazia sa în Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani, a declarat că „Iranul este pregătit pentru negocieri şi discuţii cu Ucraina pentru a rezolva aceste acuzaţii„, potrivit unui comunicat.

Kievul şi aliaţii săi occidentali au acuzat Rusia că a folosit drone de fabricaţie iraniană în atacurile pe scară largă conduse în ultimele săptămâni în Ucraina.

Articole de presă au raportat în ultimele zile despre posibile livrări de rachete iraniene sol-sol către Rusia în curând, dar nici Teheranul şi nici Moscova nu au confirmat.

În acest context, Ucraina a cerut luni Uniunii Europene să impună noi sancţiuni Iranului, iar diplomaţia ucraineană a propus marţi preşedintelui Zelenski să rupă relaţiile diplomatice cu Teheranul.

Urmărește-ne pe Google News