Preşedintele Trump consideră că Putin „distruge Rusia” refuzând un acord cu Ucraina. ”Va trebui să vorbesc cu el”
Preşedintele american Donald Trump, care a fost învestit luni, a afirmat că omologul său rus, Vladimir Putin, este „pe cale de a-şi distruge” ţara, refuzând să încheie un acord de pace cu Ucraina. ”Va trebui să vorbesc cu el”, le-a declarat în urmă cu doar câteva ore Trump jurnaliștilor prezenți în Biroul Oval. O temă care a revenit în principalele momente ale festivităților abia încheiate
O primă referire a fost făcută chiar în discursul de după depunerea jurământului.
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii: Vom construi din nou cea mai puternică armată pe care a văzut-o vreodată lumea. Ne vom măsura succesul nu doar prin bătăliile pe care le câștigăm, ci și prin războaiele pe care le încheiem și, poate cel mai important, prin războaiele în care nu intrăm niciodată.
Însă în acest moment e imposibil de anticipat o dată anume. Potrivit unor surse de presă, tratativele pentru o întâlnire la nivel înalt Trump Putin ar fi început încă de la sfârşitul anului trecut.
Numele Ucrainei a fost pomenit La Capital One Arena, locul unde Donald Trump a salutat mulțimea care a vrut să participe la inaugurare.
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii: Vă pot spune că veți fi foarte fericiți. Veți urmări o mulțime de lucruri bune petrecându-se. Trebuie să oprim niște războaie care se întâmplă, care se petrec. Niște lucruri stupide care se întâmplă. Războiul cu Ucraina nu s-ar fi petrecut niciodată și totuși s-a întâmplat.
Tema a fost reluată în Biroul Oval.
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii: Trebuie să vorbesc cu președintele Putin. Va trebui să aflăm. Nu poate să fie încântat. Nu se descurcă așa de bine. Adică e de uzură. Dar cei mai mulți oameni au crezut că războiul se vă termina în aproximativ o săptămână. Și acum ești după trei ani. Deci, el nu poate fi așa încântat. Nu-l face pe el să arate foarte bine. Zelenski vrea să facă o înțelegere. Nu știu dacă Putin vrea. S-ar putea să nu. Nu știu. Ar trebui să facă o înțelegere. Cred că el distruge Rusia prin faptul că nu face o înțelegere.
Vladimir Putin: Pornim de la premisa că dialogul se va baza pe respect reciproc, ţinând cont de rolul important pe care îl joacă ţările noastre în problemele cheie ale agendei globale, inclusiv consolidarea stabilităţii şi securităţii globale. De asemenea, suntem deschişi dialogului cu noua administraţie SUA în privinţa conflictului din Ucraina.
Volodimir Zelenski: Donald Trump este o persoană puternică. Îi doresc noului președinte și întregii Americi succes. Ucrainenii sunt pregătiți să colaboreze cu americanii pentru a atinge pacea, o pace reală. Aceasta este o oportunitate care trebuie valorificată.