Preşedintele panamez exclude să discute despre controlul asupra Canalului Panama la întâlnirea cu secretarul de stat american

Canalul Panama / captura video
Canalul Panama / captura video
30 ianuarie 2025, 17:49

Preşedintele panamez Jose Raul Mulino a exclus joi să discute despre controlul asupra Canalului Panama la întâlnirea pe care va avea cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care va vizita ţara central-americană în primul său turneu oficial în acest weekend, transmite Reuters.

Declaraţia lui Mulino vine după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că SUA vor lua sub control canalul, susţinând că acesta este operat de China. Guvernul panamez neagă cu putere acuzaţia.

Nu pot să negociez şi cu atât mai puţin să deschid un proces de negociere cu privire la canal‘, a spus Mulino într-o conferinţă de presă. ‘Acest lucru este bătut în cuie. Canalul aparţine (statului) Panama’, a subliniat el.

Canalul, o construcţie artificială cu o lungime de 82 km, care face legătura între oceanele Atlantic şi Pacific şi este crucial pentru fluxurile comerciale globale, este operat de Autoritatea Canalului Panama, o agenţie autonomă aflată sub supravegherea guvernului panamez.

SUA au construit canalul la începutul secolului trecut şi au predat controlul lui statului Panama în 1999, la două decenii după semnarea unui set de tratate ce îi garantează neutralitatea permanentă.

Trump a afirmat însă că tratatul a fost încălcat, spunând, fără a oferi dovezi, că acest canal este controlat de China, cu soldaţi prezenţi acolo.

‘Nu am primit absolut nicio informaţie din partea ambasadei SUA în Panama (…) nici de la secretarul de stat, cu care noi lucrăm în problemele migraţiei, despre presupusa prezenţă militară a unui alt stat în canal‘, a adăugat preşedintele Mulino.

‘Canalul Panama este controlat de Panama, iar administrarea sa a fost întotdeauna în mâinile panameze’, a mai spus el.

Panama are multe alte subiecte pe care să le discute cu Rubio, cum sunt migraţia şi traficul de droguri, a mai declarat Mulino.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite