Nicuşor Dan, la summitul de la Copenhaga. Războiul din Ucraina și securitatea europeană, pe agendă. Președintele prezintă dovada implicării Rusiei în alegerile din 2024

1 October 2025, 08:09 (actualizat 1 October 2025, 20:42)

Preşedintele Nicuşor Dan participă, miercuri şi joi, în Danemarca, la Copenhaga, la reuniunea informală a Consiliului European şi la cea de-a şaptea reuniune a Comunităţii Politice Europene. Printre subiectele aflate în discuție sunt conflictul din Ucraina şi securitatea europeană. Iar şeful statului ar urma să prezinte date despre anularea alegerilor prezidenţiale de la finalul anului trecut.

Miercuri seara, șefii de stat și de guvern au fost primiți de familia regală a Danemarcei, la un dineu, după o zi foarte lungă de discuții.

Prima secțiune a summitului, cea dedicată întăririi securității Europei, s-a prelungit cu mai bine de o oră, iar partea a doua, dedicată Ucrainei, nu a fost finalizată, și va fi reluată după dineul regal.

Președintele Nicușor Dan a postat un mesaj pe rețeaua X, după ce a ajuns la Copenhaga și a fost primit de premierul danez.

La Copenhaga, pentru a participa la reuniunea informală #EUCO și la summitul Comunității Politice Europene, pentru a discuta modalități concrete de a coordona și întări apărarea și reziliența noastră europeană, precum și sprijinul nostru pentru Ucraina” – a scris președintele.

https://twitter.com/NicusorDanRO/status/1973373863984767315

_________________________________

În cadrul reuniunii Comunităţii Politice Europene, Nicuşor Dan va participa la masa rotundă privind situaţia de securitate din Europa şi aspectele legate de rezilienţă.

În marja acestor reuniuni, şeful statului va avea o serie de întrevederi bilaterale.

Cea mai importantă temă pe masa liderilor UE la această discuție este întărirea securității continentului european. Asta în contextul în care, în ultimele săptămâni, zeci de drone rusești au încălcat spațiul aerian mai multor state, inclusiv România, Polonia, Estonia și Danemarca.

S-au luat măsuri de securitate extraordinare în Danemarca, înaintea reuniunii liderilor europeni din cauza incidentelor care au perturbat traficul aerian pe șase aeroporturi daneze.

Mai mulți aliați europeni, dar și Marea Britanie și Ucraina, au trimis sistem antiaeriane. Există și o fregată germană în portul din Copenhaga pentru a asigura securitatea la acest summit.

Se va discuta despre propunerea făcută de Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European privind crearea unui “zid de drone” care să apere spațiul aerian european de incursiunile rusești, despre ajutorul pentru Ucraina, dar și despre folosirea fondurilor rusești înghețate în UE pentru a finanța un împrumut de 140 de miliarde de euro pentru Ucraina.

Totodată, Administraţia Prezidenţială precizează că Nicuşor Dan va participa, miercuri, la dineul oficial oferit de Majestatea Sa Regele Frederic al X-lea al Danemarcei şi Majestatea Sa Regina Maria în onoarea liderilor participanţi la reuniunea Comunităţii Politice Europene, eveniment care are loc la Palatul Amalienborg din Copenhaga.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite