Președintele Nicușor Dan a chemat partidele pro-europene luni, la ora 10.00, la Palatul Cotroceni

26 April 2026, 10:57 (actualizat 26 April 2026, 19:20)

Actorii crizei politice din România ajung din nou, mâine, la medierea preşedintelui. În încercarea de a găsi soluții de compromis, Nicușor Dan a convocat partidele pro-europene la discuții. Va fi prima dată când prim-ministrul Ilie Bolojan şi liderul PSD, Sorin Grindeanu vor fi faţă în faţă, după ce social-democraţii şi-au retras miniştrii din guvern şi i-au cerut demisia premierului.

Urmează o săptămână decisivă și complicată pe scena politică, în contextul crizei declanșate de retragerea sprijinului PSD pentru premierul Ilie Bolojan și demisiile miniștrilor social-democrați din Guvern.

În programul zilei de luni publicat de Administrația Prezidențială este trecută, la ora 10.00, o “întrevedere cu liderii partidelor și formațiunilor politice parlamentare pro-europene (Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România, Uniunea Democrată Maghiară din România și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale) privind implementarea programelor majore pentru România (SAFE, PNRR)”.

Președintele României, Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor demisionari ai PSD , dar și decretele pentru cei care preiau portofoliile rămase libere în Executiv. Vorbim despre 6 ministere și un post de vicepremier. În tot acest timp, se prefigurează o sesizare la CCR pe care, potrivit surselor, liderii PSD o pregătesc, pentru că judecătorii să clarifice dacă premierul este obligat, sau nu ca în cele 45 de zile de interimat să ceară un vot de încredere pentru un executiv care are o nouă componentă politică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite