Președintele Joe Biden a declarat că Israelul a fost de acord să nu desfășoare operațiuni militare în timpul Ramadanului, în Fâșia Gaza

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că Israelul a fost de acord să nu desfășoare operațiuni militare în timpul Ramadanului, în Fâșia Gaza, și a afirmat că statul evreu riscă să piardă sprijinul din partea restului lumii, în condițiile în care palestinienii mor în număr mare, potrivit Reuters.
Biden, care a făcut aceste remarci în timpul unei apariții în cadrul emisiunii „Late Night with Seth Meyers” de la NBC, a declarat că Israelul s-a angajat să facă posibilă evacuarea palestinienilor din Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, înainte de a-și intensifica campania de acolo pentru a distruge Hamas.
Biden, ale cărui remarci au fost înregistrate luni și difuzate marți, a declarat că există un acord de principiu pentru o încetare a focului între cele două părți în timp ce ostaticii sunt eliberați.
„Se apropie Ramadanul și a existat un acord din partea israelienilor ca ei să nu se angajeze în activități în timpul Ramadanului, de asemenea, pentru a ne da timp să eliberăm toți ostaticii”, a spus el.
Luna sfântă musulmană a Ramadanului din 2024 ar trebui să înceapă în seara zilei de 10 martie 2024 și să se încheie în seara zilei de 9 aprilie 2024.
Încetarea focului stabilește calea către soluția celor două state
Biden a declarat că o încetare temporară a focului ar ușura relațiile cu vecinii Israelului și ar demara un proces pentru ca palestinienii să aibă propriul lor stat.
„Asta ne dă timp să începem să ne mișcăm în direcții în care multe țări arabe sunt pregătite să se miște. De exemplu, Arabia Saudită este pregătită să recunoască Israelul. Iordania este. Egiptul… sunt alte șase state. Am lucrat cu Qatar”, a declarat Biden.
„Dacă obținem acea încetare temporară a focului, vom putea să ne mișcăm într-o direcție în care putem schimba dinamica și nu vom avea imediat o soluție cu două state, ci un proces pentru a ajunge la o soluție cu două state, un proces care să garanteze securitatea Israelului și independența palestinienilor”, a mai spus el.
Biden a declarat luni că speră să se ajungă la o încetare a focului în conflict până lunea următoare. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a respins ideea unei soluții cu două state.

Israelul risca să piardă sprijinul din partea restului lumii, a spus președintele american.
„Sunt prea mulți oameni nevinovați care sunt uciși. Iar Israelul a încetinit atacurile din Rafah”, a declarat Biden. ”Ei trebuie și mi-au luat angajamentul că vor avea grijă să existe capacitatea de a evacua porțiuni semnificative din Rafah înainte de a merge să elimine restul Hamas”, a mai spus el.
„Dar este un proces. Și, uite, Israelul a avut sprijinul copleșitor al marii majorități a națiunilor. Dacă va continua așa… vor pierde sprijinul din întreaga lume. Iar acest lucru nu este în interesul Israelului”.