Președintele Argentinei, Javier Milei, lovit cu pietre într-un cartier din Buenos Aires, la un eveniment electoral
Faimosul lider care taie cu drujba cheltuielile publice, președintele Argentinei, Javier Milei, a fost luat cu pietre într-un cartier din Buenos Aires, la un eveniment electoral.
Echipa de securitate a intervenit în grabă pentru a-l proteja pe preşedinte de pietre şi de obiecte dure, care au început să vină din toate direcţiile.
Javier Milei era însoţit de sora sa, Karina Milei, care este şi şefa lui de cabinet.
Mulţimea furioasă le-a adresat injurii şi le-a cerut să plece.
Au urmat încăierări în stradă, între susţinătorii şi opozanţii liderului argentinian.
Un purtător de cuvânt al preşedintelui a acuzat membrii opoziţiei că au pus la cale atacul, cu precizarea că nimeni din anturajul şefului Statului nu a fost rănit.
Mai multe persoane din cercul restrâns al lui Milei, inclusiv sora sa, sunt implicate într-un scandal de corupţie cu fonduri destinate Agenției Naţionale pentru persoane cu dizabilități.
Evenimentul de salutare a susţinătorilor făcea parte din calendarul electoral pentru alegerile locale, dar şi pentru alegerile legislative parţiale, programate să aibă loc în luna octombrie.

