Interviu cu jurnalista spaniolă care l-a urmărit pe Messi de la 14 ani. „Mi-e greu să-l văd ca adversar, a crescut cu noi”

Cristina Cubero, din Barcelona, îl urmărește pe Messi încă de când acesta avea 14 ani. Îi cunoaște secretele psihologice și schițează teorii despre meciul de duminică, 19 iulie, în care Argentina lui Leo va fi adversarul echipei susținute de jurnalistă: Spania.

Cristina Cubero este profesoară de jurnalism și directoare-adjunctă la cunoscuta publicație de sport editată la Barcelona, El Mundo Deportivo.

Ea spune că naționala argentiniană este „anarhismul ridicat la puterea n-a”. Că Messi trăiește acum „a doua sa adolescență”. Că este „un animal în junglă” care își protejează turma aflată în pericol. Și că nu plânge din motivul pe care noi îl presupunem, ci din cauza „subconștientului său”.

Aflată la New York, pentru a relata de la finala Argentina-Spania, jurnalista barceloneză se lansează în teorii și concepte perspicace, specifice cuiva care îl cunoaște pe cel poreclit „La Pulga” (n.r. – puricele) încă de la vârsta de 14 ani.

Frank Rijkaard, fost antrenor al lui Messi, i-a spus odată jurnalistei din Barcelona: ”Despre ce vorbește puștiul cu tine, dacă cu noi nu vorbește?”

În cadrul reportajului dedicat celui de-al nouălea Campionat Mondial la care participă, directoarea-adjunctă a ziarului Mundo Deportivo îi analizează din punct de vedere psihologic pe adversarii țării sale și pe prietenul său Leo Messi, care i-a fost confident la scurt timp după ce a ajuns în Spania.

„Antrenorul Frank Rijkaard mi-a spus într-o zi: Despre ce vorbește puștiul cu tine, dacă cu noi nu vorbește? Mie îmi povestea o mulțime de lucruri”, își amintește ea.

„Argentinienilor ar trebui să li se ofere un defibrilator odată cu biletul la meci. Trebuie să ai mușchiul cardiac foarte bine antrenat ca să rezisti la meciuri, e brutal”.

Rămâne încântată de „arta” pe care a văzut-o pe viu. Ea, care, după ce a asistat la peste 700 de meciuri ale lui Lionel, credea că s-a obișnuit cu imprevizibilitatea, nu-și revine din uimire.

„Messi îi intimidează pe adversari. Anglia știa că nu poate juca liniștită. Când englezii au marcat golul, au trezit bestia. Era imposibil ca Argentina să nu câștige.Anglia s-a micșorat chiar de pe banca de rezerve, s-a speriat de moarte”.

„Eu spun că Argentina este cel mai greu adversar pentru noi. Spania se bazează mai mult pe echilibru și pe emoții controlate, iar în fața ei se află o echipă care este exact opusul: anarhismul ridicat la puterea n-a, datorită acelei componente emoționale”.

”Dacă Leo vede că turma lui este în pericol, devine letal”

Într-un interviu pentru ziarul Clarin, editat la Buenos Aires, jurnalista spaniolă rememorează momente rare trăite în preajma ”puricelui” care a dus Argentina într-o nouă finală de Cupă Mondială.

-O echipă anarhică. Un concept interesant…

-Din punct de vedere emoțional. Și pentru că respiră și mișcările sale se sincronizează cu bătăile inimii lui Messi. Messi pompează sângele ca un animal din junglă care se află în pericol. Începe să pompeze când simte mirosul sângelui. Atunci devine cel mai mare și iese la iveală leul. Este turma în pericol? Atunci iese la iveală. Dacă Leo vede că turma lui este în pericol, devine letal.

– „Partea înfricoșătoare este că nu mai are nevoie de picioarele lui tinere”, spune Pep Guardiola într-o analiză excelentă. Ești de acord?

– Păi, niciodată n-a avut nevoie de picioare tinere. Întotdeauna a anticipat jocul cu zece secunde înaintea celorlalți. Spuneam mereu că părea că stă pe loc și, brusc, accelera; schimbarea de ritm îi lăsa pe toți pe loc. Ce e incredibil este că o face în minutul 90. Vezi orice echipă națională care ajunge la minutul 70 cu limba de-a afară, iar el… Leo a făcut cu siguranță nu un pact cu diavolul, ci cu Dumnezeu pentru a ajunge la finalul meciurilor așa cum o face. Mai proaspăt ca niciodată. Nu ne-am gândit că, după ce a jucat la Inter Miami, într-o ligă puțin competitivă, ar putea ajunge la Cupa Mondială în această formă. Motivația lui este să nu-și dezamăgească echipa națională. Îl compar cu cursurile mele de la universitate.

– De ce?

– Când vorbesc cu fiul meu, îi fac o comparație: când țin cursuri de jurnalism la universitate, tinerii au 18 sau 20 de ani, iar eu par cu 5 ani mai tânără. Te întinerește să fii alături de oameni care au totul de făcut, care au totul de trăit, care te ascultă și au ochii larg deschiși. Leo trăiește asta. Grupul îi dă viață. Pe Leo nu-l îmbrățișează, ci îl strâng la piept. E ca și cum tinerii ar vrea să pătrundă în interiorul lui pentru a absorbi puțin din înțelepciunea și fotbalul său. Și, în același timp, el se conectează cu tinerețea lor. După meciul cu Anglia, sărea ca un copil. Înainte nu avea astfel de comportamente!

– Nu?

– Înainte nu sărbătorea așa. Ținea totul în el. E ca și cum ar trăi adolescența pe care nu a trăit-o la Barcelona, unde era mai timid, mai puțin expresiv. În plus, la Barcelona se sărbătorește mai mult în stil catalan. Își însușise modul nostru de a face lucrurile. Știi? Cred că acum iese la iveală tot ce a îndurat.

Cristina Cubera, alături de Lionel Messi la un eveniment din 2020, a scris următoarea explicație atașată acestei imagini: ”Fără filtre. Așa cum este @leomessi, un tovarăș de drum în ultimii 16 ani din viața noastră. Mulțumesc, Leo, pentru timpul acordat și pentru că mi-ai demonstrat încă o dată că ești același om”. Sursa: Instagram/Cristina Cubera

– Cum adică?

– Tot ce a îndurat pentru a ajunge în acest moment, mai mult decât în Qatar. De aceea plânge la fiecare meci, nu l-am văzut niciodată plângând atât de mult. Pentru că e ca un bătrân care, la sfârșitul vieții, își amintește și plânge pentru ceea ce a trăit. El este un „bătrân” al fotbalului. Evident, se înțelege, nu e bătrân, dar este o vârstă complexă pentru acest nivel în sport. Lacrimile îi vin din subconștient, din acele lucruri pe care crezi că le-a depășit: faptul că a trebuit să se despartă de familie când a ajuns la Barcelona, de câte ori a fost pus la încercare ca să se maturizeze, când se întorcea în Argentina și nu era dorit, suferința de a pierde o finală… E ca și cum acum ar descoperi bunătatea de a-și exprima sentimentele, cât de bine îi face să fie îmbrățișat.

-O dezghețare emoțională, Messi care își permite în sfârșit să simtă?

-Da, la fel ca toți argentinienii, trăiește acum cu o intensitate extraordinară. Voi sunteți foarte exuberanți, el a fost mereu mai rezervat, nu vorbea prea mult. Uite că la acest Campionat Mondial vorbește despre orice, sare, dansează, plânge. Face de toate. Și-a pierdut adolescența în Spania, s-a obișnuit să se exprime așa cum suntem noi, mai reținuți, iar acum trăiește o a doua adolescență.

„Leo e al nostru, nu pot să-l văd ca adversar”

– Obiectiv vorbind: Spania are o echipă națională mai bună?

– Obiectiv vorbind, nicio echipă națională nu joacă mai bine decât Spania. Dacă iei tabla de joc și evaluezi care echipă controlează cel mai bine mingea, care face triunghiuri, care deschide spații și așa mai departe, ca și concept global, nu am nici cea mai mică îndoială. Care este cea mai emoțională și care are jucătorul care face diferența? Păi, Argentina. Problema Spaniei este că Messi a crescut cu fotbalul spaniol. Este un produs al academiei Barça, foarte influențat de școala olandeză. Nimeni nu interpretează mai bine fotbalul spaniol decât Messi! De fapt, în această finală vor juca 9 jucători proveniți din „La Masía”, din academia Barça. Unul dintre ei este Messi. Adică: dacă el anticipează jocul celorlalți cu 10 secunde, având în vedere acest lucru, are un avantaj și mai mare.

– Te aștepți ca finala să fie un meci mai puțin „belicos” decât Argentina-Anglia?

-Să vedem: există jucători argentinieni șmecheri, au în ADN-ul lor acea latură de „border”, acea tendință de a da cu cotul. Asta e inevitabil. Nu spun că nu e legal sau că nu e fotbal. Caracteristica argentiniană este aceea de a merge la limită. Nu o critic deloc, de fapt spun mereu că într-o echipă campioană trebuie să existe un argentinian și un uruguayan. Sper ca Spania să-și păstreze calmul, din punct de vedere emoțional. E o echipă tânără și nu știm cum va face față. Dar dacă reușește să nu se lase cuprinsă de emoția Argentinei, are șanse.

-O presimțire? Îndrăznești să prezici un posibil rezultat?

-E imposibil. Dar e cea mai bună finală posibilă. E greu să-l vezi pe Messi ca adversar. E unul dintre ai noștri!

-Probabil de aceea acest meci nu va fi marcat de ură?

-Desigur. Îl simțim ca pe unul de-al nostru. De fapt, Vicente Del Bosque, când era selecționer al Spaniei, l-a sunat să-l invite să facă parte din echipă. Pentru Leo era imposibil. Mi-l imaginez din nou la Barcelona, continuându-și cariera în afara terenului, formând fotbaliști, conducând academia de tineret, căutând noi talente… Și chiar ca ambasador al clubului…