Președintele american va fi supus vineri controlului medical anual. Donald Trump: Nu m-am simţit niciodată mai bine, dar, chiar şi aşa, aceste lucruri trebuie făcute!

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că va fi supus vineri controlului medical anual la Centrul Medical al Armatei Walter Reed, acesta fiind primul examen fizic anual pe care republicanul îl va efectua în timpul celui de-al doilea mandat, informează EFE.
„Sunt încântat să vă informez că examenul meu fizic anual, care a fost programat în urmă cu mult timp, va avea loc la Centrul Medical al Armatei Walter Reed vineri. „Nu m-am simţit niciodată mai bine, dar, chiar şi aşa, aceste lucruri trebuie făcute!” a scris preşedintele american pe contul său de pe Truth Social.
În 2020, Trump a fost tratat pentru COVID-19 la acelaşi spital.
Preşedintele american, în vârstă de 78 de ani, a pus mare accent pe sănătatea sa în mai multe rânduri, dar mai ales în timpul ciclului electoral de anul trecut, când a candidat împotriva fostului preşedinte democrat Joe Biden, în vârstă de 82 de ani.
Trump şi-a început al doilea mandat în ianuarie, fiind cea mai în vârstă persoană care a făcut acest lucru în istoria Statelor Unite, la 78 de ani şi 220 de zile, depăşindu-l pe Biden, care avea 78 de ani şi 61 de zile când şi-a început mandatul în 2020.
Potrivit presei naţionale, controlul medical pe care îl va face preşedintele Trump include teste fizice standard, cum ar fi tensiunea arterială, colesterolul, glicemia, ritmul cardiac şi greutatea.
sursa Agerpres