Președintele american Joe Biden salută eliberarea primelor ostatice israeliene: Astăzi, armele din Gaza au tăcut
Aflat în ultimele ore la Casa Albă, preşedintele Joe Biden a salutat eliberarea celor trei ostatice israeliene şi a spus că, din informaţiile sale, starea lor de sănătate este bună. Biden a subliniat faptul că acordul de încetare a focului în Gaza este rezultatul eforturilor depuse de Administraţia sa.
Joe Biden: După atâta durere, distrugere, pierderi de vieți omenești, astăzi, armele din Gaza au tăcut. Acordul pe care l-am propus pentru prima dată în luna mai a anului trecut pentru Orientul Mijlociu a ajuns în sfârșit la îndeplinire. Încetarea focului a intrat în vigoare în Gaza, iar astăzi vedem ostaticii fiind eliberați. În a 16-a zi a acordului vor începe discuțiile în a doua fază. Această fază include eliberarea soldaților israelieni și o încheiere permanentă a războiului. Tocmai am primit un telefon în care mi se spune că cei trei au fost eliberați în Gaza, din mâinile răpitorilor lor, și par să fie sănătoși.

Duminică, după ce gruparea teroristă a întârziat ore bune aplicarea acordului, cele trei tinere au trăit alte clipe de groază, în momentul predării.
Schimbul s-a făcut în centrul orașului Gaza, în prezența a zeci de militanți Hamas și a mii de palestinieni care țipau lozinci anti-israeliene.
Două dintre cele trei ostatice eliberate de Hamas au legături cu România. Una dintre ele, Doron Steinbrecher, are cetățenie dublă, iar cea de-a doua, Romi Gonen, are origini în țara noastră.