Preşedinta Georgiei, interzisă la Georgian Airways după ce a criticat reluarea zborurilor cu Rusia

Rusia a anunţat în această lună că ridică o interdicţie de patru ani privind zborurile directe în Georgia şi că renunţă la o politică de decenii privind necesitatea vizelor pentru georgienii care vin în Rusia.
Preşedinta Salome Zurabişvili a îndemnat autorităţile georgiene să nu răspundă iniţiativei Rusiei, un apel care a fost ignorat.
Tamaz Gaiaşvili, fondatorul companiei private Georgian Airways, a declarat duminică, potrivit TASS, că Zurabişvili este acum „persona non grata” şi va avea interdicţie până când „îşi cere scuze în faţa poporului georgian”.
Preşedinta Salome Zurabişvili nu a reacţionat până în prezent la acest anunţ, notează Reuters.
Deşi oficialii georgieni au salutat reluarea zborurilor, unii cetăţeni care vor ca ţara din Caucazul de Sud să se distanţeze de Moscova în favoarea Uniunii Europene au protestat duminică în centrul Tbilisi.
Mulţi georgieni se opun oricărei apropieri de Moscova care are staţionate trupe în cele două regiuni separatiste – Abhazia şi Osetia de Sud – care reprezintă circa o cincime din teritoriul ţării. Preluare: Agerpres