Presa internațională, despre alegerile de la București: ”Candidatul liberal învinge și devine primarul capitalei României”

8 December 2025, 09:59 (actualizat 8 December 2025, 13:30)

„Candidatul liberal învinge și devine primarul capitalei României”, titrează în această dimineață agenția de presă Reuters, care reamintește că, potrivit sondajelor, Bucureștiul era pe punctul de a deveni prima capitală a Uniunii Europene condusă de un reprezentant de extremă dreapta.

Noul primar al Bucureștiului este un apropiat al premierului liberal, un rezultat care ar putea influența politica națională, transmite corespondenta locală a agenției.

Candidata extremei drepte l-a devansat pe candidatul social-democrat de stânga, sprijinit de cel mai mare partid din coaliția guvernamentală, un critic al planurilor premierului de a reduce costurile din sectorul public, mai notează Reuters.

Alegerile din capitala României au fost prefațate și de presa de la Beijing.

Agenția de stat Xinhua a dat publicității instantanee de la urne, inclusiv de la votul președintelui Nicușor Dan. O știre preluată și de China Daily.

Vecinii de la Sofia au urmărit, de asemenea, îndeaproape promisiunile candidaților, dar și așteptările locuitorilor. Asta în timp ce Le Monde a atras atenția asupra profilului candidatei de extremă dreapta.

AEP – rezultate finale: Ciprian Ciucu a câştigat Primăria Capitalei – 36,16%. Pe locul doi este Anca Alexandrescu 21,94%

Ciprian Ciucu, candidatul Partidului Naţional Liberal, a obţinut 36,16% din voturi, la alegerile locale parţiale organizate duminică pentru Primăria Capitalei, câştigând fotoliul de primar general, arată datele publicate, în timp real, pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, după centralizarea proceselor verbale din toate secţiile de votare (1.289 de secţii).
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite