Premiile Oscar 2021 | Documentarul românesc „colectiv”, nominalizat la categoriile ”cel mai bun documentar” şi „cel mai bun lungmetraj internaţional”
Nominalizările pentru cea de-a 93-a ediţie a galei Premiilor Oscar au fost anunțate online de actriţa şi producătoarea Priyanka Chopra Jonas şi de cântăreţul şi actorul Nick Jonas.
„colectiv” al regizorului Alexander Nanau, cu două nominalizări scrie istorie nu numai pentru România, ci și pentru felul în care încep să fie apreciate documentarele la Oscaruri. E a doua oară în istoria Oscarului când un documentar are două nominalizări, inclusiv la categoria „film străin”, unde, de regulă, sunt preferate lungmetrajele de ficțiune. La această secțiune, „colectiv” concurează cu Another Round al lui Thomas Vinterberg, cu producția chineză „Better Days”, cu „The Man Who Sold His Skin” al regizoarei tunisience Kaouther Ben Hania şi cu bosniacul „Quo Vadis, Aida?”, o coproducţie cu participare românească.
O nominalizare la Oscar presupune mult lobby și o bună distribuire a filmului, care să ajungă cunoscut de miile de votanți din peste 90 de țări. Și asta e o altă reușită a echipei lui Alexander Nanau.
„colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul bucureştean, care a dus la moartea a 64 de oameni. A fost premiat deja de Academia Europeană de Film, iar de curând a fost nominalizat şi la premiile britanice Bafta. Decernarea premiilor Oscar va avea loc pe 25 aprilie.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Documentarul „colectiv”, coproducţie România-Luxemburg, regizată de Alexander Nanau, este o poveste captivantă ce prezintă eforturile comune depuse de medici, oficiali guvernamentali şi jurnalişti de investigaţie, care luptă împotriva corupţiei, în timp ce descoperă o fraudă de amploare în sistemul de sănătate din Bucureşti după incendiul din clubul Colectiv, care a avut loc pe 30 octombrie 2015.
Pelicula a fost selectată pe lista scurtă a producţiilor cinematografice propuse pentru o nominalizare la premiile Oscar la categoriile „cel mai bun documentar” şi „cel mai bun lungmetraj internaţional”, potrivit anunţului făcut în luna februarie de Academia de film americană (Academy of Motion Picture Arts and Sciences – AMPAS).
Premiera mondială a documentarului a avut loc în 2019 la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia.
Sursa: Agerpres