Premiile Gopo 2024. Rodica Mandache şi Dan Nuţu, premiaţi pentru întreaga activitate. „Libertate”, cel mai bun lungmetraj

30 aprilie 2024, 13:18

Premiile Gopo, care recompensează cele mai importante realizări din lumea filmului românesc, au fost decernate aseară. Rodica Mandache şi Dan Nuţu au fost premiaţi pentru întreaga activitate artistică. Dar cele mai mari emoţii au fost pentru premiile acordate pentru superlativele filmelor anului trecut: imagine, montaj, regie, actorie şi cea mai bună producţie.

Filmul ,,Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, a câştigat în total 10 trofee, din 14 nominalizări. Printre acestea, premiul pentru cel mai bun lungmetraj, cea mai buna regie, imagine, cel mai bun scenariu, sunet, dar si cele mai bune costume.

Premiul pentru ,,Cel mai bun actor în rol principal” i-a revenit lui Alex Calangiu, protagonistul filmului ,,Libertate”, care a câştigat statueta pentru prima dată în cariera.

Premiul pentru ,,Cea mai bună actriță în rol principal” a ajuns la Ilinca Manolache pentru rolul din lungmetrajul „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”.

Cel mai bun scurtmetraj a fost desemnat ,,Acolo unde bărcile nu ajung”, iar premiul pentru cel mai bun film european a revenit peliculei ,,Anatomia unei prăbuşiri”.

Premiul pentru întreaga activitate oferit de Primăria Municipiului Bucureşti prin Arcub i-a revenit actorului Dan Nuţu.

Gala Premiilor Gopo a fost marcată şi de alte momente pline de emoție.

Premiile in memoriam Gina Patrichi şi George Constantin au fost ridicate de fiica actriţei, Oana Anagnoste, şi de actorul Mihai Constantin.

Cascadorul Adrian Ștefănescu a fost ovaţionat de întreaga sala în momentul in care a primit premiul special.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă