Premiile Academiei Europene de Film. Marele câştigător, “Valoare sentimentală”, în cinematografele din România
Cinematografia europeană a fost sărbătorită aseară la Berlin în cadrul Galei academiei europene de film. „Valoare sentimentală”, realizat de cineastul Joachim Trier a primit cele mai multe trofee. Legendarul Stellan Skarsgård a fost desemnat cel mai bun actor european pentru rolul din aceasta peliculă care este deja de doua zile în cinematografele din România.
Stellan Skarsgård, actor suedez cu o carieră internaţională impresionantă, joacă rolul unui cineast înstrăinat de familia sa pe care o regăseşte în urma unui deces în familie. El a câştigat trofeul pentru cel mai bun actor într-un rol principal în „Valoare sentimentală”.
Stellan Skarsgard: Mă simt ca și cum m-aș întoarce acasă. E foarte plăcut. Îi am pe toți acei prieteni pe care i-am avut timp de decenii și, evident, au votat pentru mine pentru că am fost prietena lor. Le mulțumesc din toată inima.
“Valoare sentimentală” a fost dealtfel marele câştigător al serii fiind distins cu nu mai puţin de 9 premii la cele mai importante categorii: cel mai bun film european, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cel mai bun compozitor şi cea mai bună actriţă.
Renate Reinsve: Am nevoie de o palmă! Mulțumesc foarte mult. Mulțumesc foarte mult Academiei Europene de Film pentru că a votat pentru mine și colegilor mei nominalizați. Este o mare onoare să fac parte din acest grup.
„Fiume o morte” este un film despre care criticii au scris că este ca un duş rece al istoriei. Înainte să fie proiectat în festival, regizorul croat Igor Bezinovici a atras atenţia că ingredientele istorice ale fascismului se regăsesc din nou în Europa de azi.
Igor Bezinovici: Și cred că ar trebui să învățăm din istorie. Deci, în general, militarizarea, capitalismul, propaganda, naționalismul, toate acestea sunt ingrediente de bază necesare pentru ca fascismul să existe, să înceapă să prospere. Și mă tem că se întâmplă exact astăzi și în Europa.
„Fiume o morte” spune povestea protofascistului Gabriele D Annunzio, liderul miliţiilor care au asediat oraşul Fiume, acum Rjieka, din nordul Adriaticii în 1919. Era poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, președinte al Academiei italiene. A devenit erou al Primului Război Mondial si a susținut fascismul la începuturile acestuia.

