Premierul Nicolae Ciucă, despre PNRR, la TVR 1: Din 21 de jaloane și ținte am reușit să le închidem pe toate, mai puțin trei care sunt la Fondul European de Investiții și Banca Europeană de Dezvoltare

Nicolae Ciucă la Ediție specială
Nicolae Ciucă la Ediție specială
30 decembrie 2021, 12:25

„Astăzi am adoptat ordonanțele de urgență, hotărârile de guvern, vă putem spune că, din 21 de jaloane și ținte, am reușit să le închidem pe toate, mai puțin trei, care sunt în dezbatere la Fondul European de Investiții și Banca Europeană de Dezvoltare”, a anunțat joi seară premierul Nicolae Ciucă ultima informație legată de Planul Național de Rerdresare și Reziliență (PNRR), la TVR 1, invitat într-o Ediție Specială. „Urmează ca imediat ce se reia activitatea să primim acordul și pe cele trei și în felul acesta să începem anul cu celelalte jaloane și ținte pe care trebuie să le îndeplinim până la jumătatea anului. Acestea trei au fost trimise, sunt în analiză la instituțiile europene”.

În ce privește banii care urmează să vină, primul ministru a spus că 1.850 de milioane de euro sunt deja în contul României, fac parte din pachetul de granturi, și mai sunt 1.940 de milioane care urmeaza să intre în cont ca împrumuturi – iar în luna mai acești bani pot fi accesați, pentru că partea de accesare se desfășoară la nivelul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.  „Împreună cu celelalte ministere se vor finaliza proiectele, se va trece de etapele acestea de eligibilitate și în momentul în care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene le va finaliza cu ministerul coordonator, urmează ca, pe baza proiectelor adoptate, banii să fie accesați”, a explicat Ciucă.

Sunt 507 de jaloane și ținte de îndeplinit în PNRR, a spus premierul, iar pentru urmărirea lor „am considerat că este necesar să avem un instrument de monitorizare și probabil săptămâna viitoare vom aproba o hotărâre de guvern prin care vom înființa un departament de monitorizare a acestor proiecte.

 

Alte declarații ale premierului:

Despre problema facturilor mari la energie: „Astăzi în guvern am avut o discuție pe acest subiect. Au apărut anumite facturi care sunt dincolo de legea plafonării – măsurile au fost luate imediat, adică instituțiile statului ANRE sau ANPC au mers imediat la compania respectivă, au amendat-o cu 50.000 de roni și au obligat-o să rescrie facturile. Fac apel la toți cei care primesc astfel de facturi să ia imediat legătura cu instituțiile statului, ca să putem lua măsuri”.

Despre ce a înțeles după prima lună de guvernare: „Că politica nu este arta compromisurilor, ci este arta soluțiilor”.

Un mesaj pentru români la final de an: „Le mulțumesc tuturor pentru efortul pe care l-au făcut în acești doi ani de pandemie. Am familie, știu care au fost legile în izolare, știu care sunt efectele acestor limitări, câteodată este bine să avem și aceste limitări, pentru că sunt spre binele nostru. Pentru anul viitor îi rog să aibă încredere și speranță că nu vom precupeți niciun efort pentru ce ne-am asumat. Nu vreau să promit nimic, faptele sunt cele care trebuie să ne caraterizeze pe fiecare dintre noi. Sunt decizii care produc efecte în timp”.

Cum petrece Sărbătorile: „Cu familia. Nu stau în București, dar cu familia”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

A murit realizatoarea de televiziune Florentina Satmari