Premierul Marcel Ciolacu: Tot ce se întâmplă acum este despre economie

10 iunie 2024, 16:07 (actualizat 10 iunie 2024, 16:49)

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că negocierile pentru funcţia de comisar european au început de şase luni, iar el ar dori ca România să primească portofoliul de la economie şi piaţă internă.

Ciolacu a fost întrebat, la sediul central al PSD, când vor începe negocierile pentru funcţia de comisar european atribuită ţării noastre şi dacă există o listă scurtă cu candidaţi.

„Au început negocierile de 6 luni de zile. În funcţie de ce portofolii primim, vom face şi nominalizarea de comisar. Am insistat foarte mult pe economie şi piaţă internă. Cred că tot ce se întâmplă acum este despre economie şi cred că cel mai bun portofoliu pentru România în acest moment este economie şi piaţă internă”, a spus premierul.

În altă ordine de idei, în contextul rezultatelor de la alegerile europarlamentare, Marcel Ciolacu a spus că în România s-a limitat tendinţa extremismului şi a partidelor extremiste.

„După cum vedem, în Europa extremismul are un potenţial ridicat. Părerea mea că în România s-a limitat aceste tendinţă”, a afirmat acesta.

Ciolacu a fost întrebat la sediul central al PSD dacă după cele patru rânduri de alegeri din acest an românii vor avea parte de noi taxe, mai ales că a fost amânată şi reforma fiscală.

„Va fi o reformă fiscală. O reformă fiscală nu înseamnă că vor fi introduse mai multe taxe. Eu ce am promis şi dumneavoastră şi românilor a fost faptul că o să fac digitalizarea ANAF după 30 şi ceva de ani când nimeni nu a făcut-o. Avem, în afară de bază, 12 module deja în implementare cu companii de renume în acest domeniu şi momentan avem încasările pe care le-am aşteptat. Cu adevărat am încurajat foarte mult investiţiile şi de aceea, chiar dacă a fost excedent pe ultima lună, încercăm să le ţinem într-un echilibru. Nu vorbim de noi taxe şi eu nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim ministru, cu toate că aveam un deficit lăsat de 6,8% şi era asumat unul de 5,7% şi am închis cu 5,6 – 5,5%. Am scos anumite excepţii”, a spus Ciolacu.

În privința impozitării progresive, Marcel Ciolacu a subliniat că este un susținător “dar nu este exclus să rămână cotă unică”.

Dacă am fi reintrodus cota unică, pentru că noi nu mai avem cotă unică în România, ar fi însemnat să măresc taxele. (…) Este mult mai ușor de colectat cota unică, dar cu adevărat ea trebuie să fie unică. Asta e o dezbatere publică pe care o să o avem. Impozitarea progresivă este pe venituri excepționale.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite