Premierul Ludovic Orban, despre instituirea stării de urgență: Perioada va fi cea reglementată – perioada de 30 de zile. Prelungirea se va face în funcție de evoluție
Declarații Ludovic Orban – puncte principale, în format LIVE TEXT:
- am decis să organizez conferința odată cu votul dat de Parlament ieri, prin care a fost învestit cabinetul
- de ieri există un guvern cu puteri depline, care are capacitatea de a lua în continuare toate deciziile care se impun
- în interimat, guvernul a funcționat cu toată capacitatea și a folosit instrumentele pe care le-a avut la dispoziție pentru a se lupta cu epidemia
- este suficient să vedem datele privind evoluția numărului de cazuri în țări europene
- în 26 februarie, când în România era un singur caz, în Austria erau două cazuri, la fel și în Spania
- ieri erau la noi 123, în Austria erau peste 500 de cazuri, iar în Spania erau înregistrate 4.221 de cazuri
- faptul că în România răspândirea s-a realizat mult mai încet, iar nr. diagnoticat este încă mult mai mic (…) este cea mai bună dovadă că toate măsurile pe care le-am luat au fost eficiente și care chiar dacă au părut severe și au fost criticate de multe ori, au produs rezultate cât se poate de bune
- suntem în deplină capacitate de exercițiu și o vom folosi pentru a continua măsurile
- în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă au fost luate măsuri extrem de importante
- din toate țările în care există peste 500 de cazuri se va institui obligația intrării in izolare la domiciliu a cetățenilor care vin din aceste state
- pentru toți cei care vin din zone în care e carantină se va lua obligatoriu măsura intrării în carantină
- am luat măsuri pentru a îmbunătăți capacitatea de acțiune a diferitelor instituții ale statului implicate în acest efort de reducere a posibilitatii de răspândire a virusului
- de acum, limitarea răspândirii virusului va depinde în mare parte de un comportament responsabil
- vă cer să respectați toate recomandările formulate de specialiști, medici epidemiologi, reprezentanții Ministerului Sănătății, care sunt transmise prin anunțuri de utilitate publică
- e foarte important ca orice cetățean român să respecte măsurile care se iau – a carantinei, a izolării la domiciliu
- chiar daca viața trebuie să se desfășoare normal, căutați să respectați recomandările formulate, foarte importante pentru a vă feri dvs. sau pentru a elimina riscul de a infecta pe alții în cazul în care sunteți purtător al virusului
- va trebui să ne manifestam afecțiunea, prietenia de la distanță
- urmărim cu mare atenție evoluțiile din economie
- din păcate, această epidemie are un efect negativ asupra multor domenii
- în cursul săptămânii trecute am constituit un grup de lucru care să analizeze impactul economic al epidemiei și care să pregătească o serie de măsuri necesare pentru a susține toate domeniile economice
- este clar că domeniul transportului – rutier și de marfă, în domeniul industriei ospitalității, al publicității, impactul e foarte mare și guvernul e pregătit săptămâna viitoare să adopte măsuri rapide pentru susținerea companiilor din domeniile afectate și pentru susținerea angajaților
- vom face în continuare analize, studii de impact, vom urmări cu mare atenție evoluția pe fiecare domeniu, pentru a adopta oricând e necesar măsuri care să vină în sprijinul zonei afectate
- solicit către toți angajații instituțiilor statului să fie pe deplin mobilizați, să susțină demersurile adoptate de guvern, iar către mediul privat să fie dispuși spre dialog, spre cooperare, spre adoptarea celor mai bune decizii
- economia trebuie să funcționeze
- economia este fundamentală
- din păcate, am văzut foarte multe informații difuzate iresponsabil despre eventualele măsuri
- la solicitarea președintelui, am cerut fiecărui ministru responsabil care are nevoie de măsuri speciale care să fie introduse în planul de măsuri aferente decretului prezidențial prin care să instituie starea de urgență să vină cu aceste măsuri
- vom lua doar acele măsuri care sunt absolut necesare
- se știe că e o nevoie acută de materiale, echipamente, substanțe, medicamente, echipamente de protecție pentru care există o mare dificultate în achiziționare, avem nevoie de proceduri de achiziții rapide, imediate, prin negociere directă, de fiecare dată când avem posibilitatea de a încheia astfel de contracte
- avem nevoie de măsuri care să întărească toate instuțiile care sunt în prima linie a bătăliei – DSP-urile, tuturor structurilor din cadrul MAI, întărirea capacității spitalelor de a primi pacienți și de a furniza serviciile de sănătate absolut necesare
- o altă măsură posibil a fi luată este măsura de a limita creșterile prețurilor la medicamente și la astfel de produse care sunt foarte căutate în momentul de față, pentru a nu permite specula cu aceste produse; există posibilitatea de a plafona prețurile la astfel de produse
- orice măsură va fi una pe care o vom considera absolut necesară și vom încerca să limităm la maximum eventuale drepturi și libertăți care să fie afectate
- am fost contact al unei persoane care a fost diagnosticată pozitiv – senatori Vergil Chițac – chiar dacă mi-am făcut analizele și rezultatul testului e negativ, adică sunt sănătos, în conformitate cu regulile stabilite am obligația de a sta în izolare o perioadă de 14 zile
- am decis să stau în stare de izolare într-o clădire oficială administrată de RAAPPS deși aș fi avut posibilitatea de a mă izola acasă, doar din cauza faptului că această reședință permite să îmi exercit integral prerogativele de premier
- chiar dacă voi sta în perioada de izolare, practic în această locație am toate cele necesare pentru a exercita în deplină capacitate toate atribuțiile pe care le am în calitate de premier
- fac un apel la calm, la responsbailitate, la un comportament civic, la respectarea măsurilor stabilite.
Răspunsuri la întrebări:
- va exista o formă finală a decretului prezidențial, care va cuprinde toate măsurile care se iau
- am prezentat câteva măsuri pe care în mod cert le vom lua
- propunerile noastre sunt și de măsuri în domeniul economic, de susținere a angajaților de la aceste companii
- există și posibilitatea unor rechiziții – dacă vom avea nevoie de spații de carantină se poate apela la astfel de rechiziții
- există posibilitatea de a exista la un moment dat anumite restricții, dar, din câte știu eu, nu sunt incluse în momentul de față
- privind capacitatea de diagnosticare, obiectivul nostru de peste o săptămână e de a crește capacitatea de diagnosticare
- e necesar să creștem numărul de aparate REAL TIME PCR, să creștem numărul de kituri pentru realizarea acestor teste și să creștem nr. de persoane care au expertiza, competența să facă aceste analize
- suntem în curs de achiziție atât de REAL TIME PCR-uri, cât și de kituri pentru realizarea analizelor, de asemenea pentru instrumentele de recoltare a probelor care sunt supuse analizelor
- așteptăm la începutul săptămânii viitoare achiziționarea câtorva zeci, cel puțin 20 de aparate noi, cu câte o mie de kituri de analiză fiecare
- există o limitare – cea mai importantă e legată de persoane care au competența să facă aceste analize
- încercăm să identificăm un nr. cât mai mare de specialiști care pot să realizeze aceste teste
- mâine va fi pus în funcțiune un sistem de videoconferință care să ne permită să organizăm ședințele de guvern fără prezența fizică a miniștrilor
- cel mai probabil miercuri va avea loc ședința de guvern
- până atunci pregătim primele măsuri care trebuie adoptate, pe de o parte într-o mai bună acțiune pentru limitarea răspândirii, pe de altă parte măsurile de care suntem siguri că sunt serioase și pot oferi un sprijin real domeniilor economice afectate
- printre măsurile pe care le-am inclus în cadrul decretării, am introdus și posibilitatea rectificării bugetare înainte de termenul permis prin legislația anterioară
- vom face această rectificare bugetară imediat ce vom avea o imagine clară asupra nevoilor reale în domeniul sănătății, ordinii publice, finanțării spitalelor
- se știe că a scăzut nr. de internări pentru alte cazuri și finanțarea spitalelor pe contractul cadru care e încă în vigoare e realizat pe nr. de cazuri tratate – am solicitat asigurarea unui buget la nivelul fie al lunii decembrie, fie al lunii ianuarie fără să mai condiționăm de internări, de nr. de tratamente
- în mod clar ne așteptăm la o creștere a nr. de persoane diagnosticate pozitiv și care vor merge la tratamente în spitale
- va reduce posibilitatea internării pentru alte boli
- măsura de plată a concediilor medicale care nu au fost decontate de CNAS și aici în mod clar vom avea nevoie de o creștere a bugetului CNAS pentru a face față unei cereri suplimentare de plată
- va trebui să asigurăm rambursarea cât mai rapidă a TVA-ului
- va fi și rectificare bugetară
- nu trebuie să vă aprovizionați peste necesitățile normale
- din punctul meu de vedere, nu există riscul de apariție a unei penurii, lipse din anumite categorii de produse alimentare
- dacă cumpărați mai mult decât de obicei, poate lipsi pe alții pe moment de produsele care sunt cumpărate în exces
- nu există un risc real să apară penurie în furnizarea vreunui produs
- nu putem închide granițele, pentru că am încălca dreptul cetățenilor români de a se întoarce acasă și pentru că am încălca Tratatul UE
- am ținut cont de țara din care vin cetățenii români
- odată cu venirea în țară vor fi supuși acestei restricții pentru că există acest risc să fie purtători ai virusului
- am făcut-o să îi protejăm pe ceilalți români de riscul infectării
- fie trebuie să intre in izolare la domiciliu, fie trebuie să intre în carantină
- cine vine din Italia trebuie să intre în carantină
- după expirarea termenului de 14 zile, în cazul în care nu prezintă niciun simptom, pot să se ducă la familiile lor
- dacă ai cea mai mică suspiciune că ai putea fi contaminat cu virusul e un act de responsabilitate să te izolezi, pentru că riști să transmiți acest virus
- eu nu m-am izolat ca să mă feresc de alții, ci ca să nu existe nici cel mai mic risc să transmit virusul altcuiva, în cazul în care sunt purtător al virusului
- în Italia sunt peste un milion de români, nu se poate organiza transport rutier
- transportăm pe calea aerului cum au fost de exemplu cazuri de turiști
- nu aveau niciun mijloc de trai, se aflau într-o situație dificilă
- apelez la cetățenii români din Italia și Spania să apeleze la toate formele de sprijin pe care le oferă statul italian
- suntem în permanentă legătură cu ambasadele, cu consulatele
- nu s-a discutat niciodată problema închiderii Bucureștiului, a fost un fake news grosolan, lansat cu premeditare
- privind aprovizionarea – discuțiile pe care le-am avut sunt în sensul în care aceste magazine au capacitatea de a se aproviziona cu mărfurile necesare
- există o penurie pe anumite produse de protecție – măști, mănuși și alte categorii de echipamente de protecție
- încercăm să găsim toate soluțiile pentru a găsi furnizori, dar prioritatea noastră este să asigurăm livrarea lor către zona sanitară, către angajații DSP, spitale, medici de familie, medici din policlinici, angajații MAI
- ce mai rămâne disponibil să putem să distribuim și către alte zone
- niciodată până în acest moment nu am avut pe masă analiza unei decizii de închidere a metroului
- am luat măsura de decalare a programului de începere astfel încât să se evite aglomerația la anumite ore
- măsura de închidere a metroului e o măsură extremă, care nu are nicio fundamentare astăzi și care poate provoca perturbații majore privind mobilitatea cetățenilor din București
- STB e în subordinea Primăriei Capitalei și deciziile trebuie luate funcție de necesitățile reale de transport
- nu trebuie acuma să ne închidem toți în case
- sigur că este de evitat utilizarea mijloacelor de transport aglomerate – pot fi folosite metode de transport alternativ, putem să mai mergem și pe jos dacă ne deplasăm pe distanțe scurte
- din punctul meu de vedere, acest serviciu de transport public trebuie asigurat nu numai în București, ci în toate municipiile
- am avut discuții – deja există anunțuri de la nivelul Comisiei Europene că se va relaxa strictețea impunerii respectării deficitului bugetar – o măsură care va afecta toate țările europene
- austeritatea nu a fost foarte bună la ultima criză și deja sunt anunțuri din partea Comisie Europene că va exista o relaxare privind deficitul
- privind resursele funanciare de care va putea beneficia România – există câteva anunțuri privind posibilitatea utilizării pre-finanțărilor
- există o resursă financiară utilizabilă estimată la aproximativ 600 de milioane de euro
- există o anumită flexibilitate privind posibilitatea de utilizare a anumitor fonduri europene, de exemplu pe programul Capital uman care să poată fi utilizate fie pentru susținerea angajaților, fie pentru susținerea companiilor pentru domeniile afectate
- deocamdată noi suntem în analiza resurselor pe care le avem la dispoziție de la nivelul bugetului de stat
- până nu se ia o decizie la nivel european privitor la resursele financiare, e greu să adoptăm măsuri fără să existe garanții ferme
- am convingerea că va exista o flexibilitate din partea Comisiei Europene
- sunt convins că vom avea parte de resurse financiare de la nivelul UE și pentru efortul pe care il ducem în lupta împotriva coronavirusului
- nu am avut până în prezent nicio posibilă discuție legată de un împrumut de la FMI
- în cazul în care va apărea o posibilitate, o vom analiza
- nu există în momentul de față nicio problemă cu finanțarea cheltuielilor publice ale României
- nu am discutat de majorarea salariilor celor care sunt în prima linie, ci de o formă de a ține cont de riscul la care se expun și de efortul foarte mare, o formă pe care o vom prezenta public când vom lua o decizie
- aș prefera să nu mă hazardez în a face scenarii
- obiecivul nostru este de a limita cât mai mult posibil răspândirea virusului
- avem nevoie de participarea fiecărui cetățean în acest efort
- reducerea riscului de răspândire va depinde în cea mai mare măsură de comportamentul cetățenilor
- privind posibilitatea apariției unui vaccin, în momentul de față, deși facem o analiză și ne informăm, nu avem încă nicio informație credibilă privind descoperirea unui vaccin
- avem o preocupare foarte mare în ceea ce privește capacitatea de diagnosticare rapidă
- procedura de diagnosticare actuală, prin intermediul REAL TIME PCR, e una care durează
- suntem în dialog cu mediul financiar bancar și suntem în discuții pentru a genera măsuri din partea sectorului financiar bancar în sprijinul mediului de afaceri, în sprijinul companiilor
- când va fi nevoie să plafonăm prețurile la medicamente, echipamente, o vom face
- Cîțu a anunțat că vom prelungi termenul de plată a taxelor și impozitelor locale, și implicit bonificațiile
- există plăți pe care le vom proroga ca termen, pentru a reduce cât mai mult nevoia unui contact între cetățeni și instituții
- perioada stării de urgență va fi cea care este reglementată – perioada de 30 de zile
- prelungirea se va face în funcție de evoluție
- o să luăm măsuri graduale, pe măsură ce avem certitudini legate de eficiența acestor măsuri
- vom anunța aceste măsuri în momentul în care suntem pregătiți să le luăm
- lucrăm și la date statistice, care să fundamenteze diferitele decizii
- am evaluat mai multe măsuri
- săptămâna viitoare vom adopta un prim set de măsuri
- este clar că industria hotelieră este afectată grav – aici se înregistrează scăderi dramatice și cu siguranță vom lua măsuri pentru a susține HORECA
- cu siguranță vom lua măsuri împotriva celor care nu respectă deciziile
- s-au dat amenzi, s-au constituit dosare penale
- nedeplasarea d-nului Chițac în izoletă – trebuie cercetate împrejurările în care nu s-a folosit izoleta
- nimeni nu este mai presus de lege
- să se ia măsurile care se impun
- privind plata pensiilor au fost mai multe discuții – ce pot să garantez e că asigurăm pensiile la timp, în conformitate cu graficul de plată
- privind pensiile plătite prin intermediul băncilor, vom încerca să fie plătite mai repede
- amânarea alegerilor – știți că față de data inițială, 14 iunie, la consultarea cu partidele am convenit de principiu data de 22 iunie, urmând să vedem evoluțiile și să luăm o decizie dacă amânăm sau nu aceste alegeri
- e prematur să avem aceste discuții
- în ceea ce privește măști, costume de protecție – suntem în procedură de achiziție avansată și am planificat o achiziție pe termen mai lung, în funcție de evoluția necesarului
- căutăm toate soluțiile pe care le avem la dispoziție
- distribuția va fi imediat
- vom avea cât de curând un prefect al Capitalei
- vom numi un prefect în maxim 2 săptămâni
- testarea în Parlament – a fost făcută la miniștri și la parlamentari
- privind testarea celorlalți parlamentari e o decizie luată la nivelul Parlamentului și e o decizie necesară
- au fost cazuri de parlamentari diagnosticați pozitiv
- e o măsură necesară și care trebuia aplicată
- asta sigur că nu trebuie să afecteze în niciun fel derularea testării persoanelor care au nevoie de această testare
- nu toți cetățenii aflați în carantină trebuie testați
- trebuie testați doar cei care încep să aibă simptome evidente
- testarea persoanelor de contact se face în aceleași condiții
- există propuneri de a include în planul de măsuri aferente decretului măsuri privind justiția
- toate măsurile de ordine publică vor fi cuprinse în decretul care va fi emis de președintele României, care sunt sigur că va avea în vedere cele mai pertinente propuneri
- cu siguranță nu vor fi tancuri pe străzi, cu siguranță nu o să vedem armata pe străzi, nu o să-i ținem pe oameni izolați la domiciliu 21 de zile
- se va întări capacitatea de implementare a deciziilor, a măsurilor care sunt luate
- am văzut că va exista o reglementare a CNA în această privință
- o să solicităm mass media, site-urilor de știri să transmită informații care sunt confirmate de autorități, care sunt comunicate de autorități, de instituții
- parlamentarii PNL nu au fost prezenți decât în număr de 44 tocmai pentru că ceilalți parlamentari nu au venit la Parlament autoizolându-se, pentru a nu transmite virusul
- salut și apreciez decizia Parlamentului, a parlamentarilor din fiecare partid, care au decis să învestească guvernul
- cred că războaiele politice, încercarea de a câștiga capital politic ieftin din exploatarea acestui subiect care este epidemia de coronavirus trebuie să înceteze.
Premierul Ludovic Orban, miniştri ai cabinetului şi consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu au participat duminică la prânz la o videoconferinţă pe tema măsurilor economice necesare pentru limitarea impactului economic al pandemiei noului coronavirus.
Potrivit unei informări a executivului, după-amiază a avut loc o videoconferinţă cu membrii executivului, cu reprezentanți ai Administraţiei Prezidenţiale, ai unor instituții cu atribuţii în domeniul economic și cu reprezentanţii mediului de afaceri.
Discuţiile au avut loc în cadrul Grupului de Lucru Interinstituţional pentru evaluarea impactului economic, financiar şi bugetar asupra României generat de efectele COVID-19.