Premierul Indiei a vizitat locul tragediei aviatice. Ancheta vizează o posibilă pierdere a tracțiunii motoarelor. Cel puțin 24 de victime au fost descoperite la sol

13 iunie 2025, 12:54 (actualizat 13 iunie 2025, 20:40)

În India, numărul victimelor din ruine în urma dezastrului aviatic de ieri se poate schimba și de la o oră la alta. Echipele de intervenție care participă la căutări speră să mai găsească supraviețuitori printre dărâmături. Imaginile de la faţa locului sunt, potrivit prim-ministrului Narendra Modi, sfâșietoare. Este cel mai grav dezastru aviatic din lume al ultimului deceniu. 

241 de persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa, iar numărul victimelor de la sol se schimbă permanent, pe măsură ce echipele intervin la faţa locului.

Un singur pasager a supraviețuit după ce avionul s-a prăbușit peste un cămin studenţesc, provocând şi victime la sol. Bărbatul care a scăpat cu viaţă este cetăţean britanic şi se afla pe un loc în apropierea ieşirii de urgenţă.

Alături de el, în spital, sunt victime rănite la sol, în urma prăbuşirii aeronavei. Între timp, a fost găsită una dintre cele două cutii negre.

Ancheta vizează o posibilă pierdere a tracțiunii motoarelor, însă autoritățile analizează și alte cauze. Între timp, a fost recuperată una dintre cele două cutii negre ale aeronavei.

Marco Chan, fost pilot: „Cutia neagră conține toate informațiile privind viteza, altitudinea, comenzile de control, conversația din cabină, dintre piloți. Toate acestea le oferă anchetatorilor o imagine detaliată a ceea ce s-a întâmplat și a modului în care a reacționat echipajul. Iar acest lucru este esențial pentru a înțelege cauza accidentului.”

Premierul britanic Keir Starmer a transmis un mesaj de solidaritate cu victimele:

Keir Starmer, prim-ministrul Marii Britanii: „Imaginile și știrile venite din India sunt absolut devastatoare. Vorbesc în numele întregii țări când spun că gândurile noastre sunt alături de fiecare dintre cei implicați. Sunt familii britanice și indiene deopotrivă, profund afectate de cele întâmplate, iar gândurile noastre sunt îndreptate către ele.”

Conform unui site specializat în monitorizarea traficului aerian, după decolare, avionul a urcat până la altitudinea de 200 de metri, după care a început să piardă altitudine rapid. Ulterior, semnalul aeronavei a dispărut de pe radar.

Deocamdată, echipele de intervenţie au descoperit cel puţin 24 de victime la sol.

În cursul dimineții, premierul Indiei a vizitat locul accidentului și spitalul unde sunt internate victimele. Echipele de intervenție continuă operațiunile de căutare sub dărâmături.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite