Bolojan a discutat cu reprezentanţii retailerilor despre promovarea produselor româneşti. A fost abordat şi subiectul plafonării preţurilor
Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi consultări, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România. În cadrul discuțiilor, reprezentanții retailerilor au menționat faptul că, principial, nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare, însă ținând cont de situația actuală se vor conforma deciziei Guvernului în această privință.
Vlad Ungar, reporter TVR, ne oferă mai multe amănunte: Două ore și un sfert a discutat premierul Ilie Bolojan cu reprezentanții lanțurilor de magazine și au vorbit în special despre ceea ce înseamnă limitarea adaosului comercial. Asta fiindcă în coaliția de guvernare au apărut tensiuni din cauza acestei măsuri. O măsură care expiră la finalul lunii septembrie, iar social-democrații vor ca aceasta să fie prelungită și în următoarele trei luni până la finalul acestui an, în timp ce liberalii și cei de la USR sunt mai prudenți și susțin că nu ar fi bine neapărat ca executivul să intervină în piață, fiindcă asta ar putea duce, dacă s-ar prelungi măsura de limitare adaosului comercial, la anumite dezechilibre la nivelul piețelor. A vorbit însă premierul Ilie Bolojan cu reprezentanții lanțurilor de magazine despre efectele pe care le-ar avea această măsură până la finalul anului, dar și despre necesitatea de a crește producția de carne, de a exporta mai multă carne și despre a vinde mai multe alimente, dar și fructe și legume extrasezon în afara granițelor României. Scopul principal al executivului este acela de a reduce deficitul comercial, adică de a exporta mai mult decât a importa.
O altă temă propusă de premierul Bolojan pe agenda consultărilor de astăzi s-a referit la promovarea produselor românești, atât în magazinele din țară, cât și în cele din străinătate.
Reprezentanții retailerilor și-au arătat disponibilitatea de a contribui la promovarea producătorilor români pe piețele externe, în condiții de competitivitate și au subliniat necesitatea creșterii producției interne de produse alimentare.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că în colaborare cu mediul de afaceri vor fi elaborate politici publice de susținere a producătorilor români. De asemenea, prim-ministrul a mulțumit retailerilor pentru proiectele de investiții și pentru contribuția adusă la crearea locurilor de muncă și dezvoltarea economiei.
Din partea Guvernului alături de premierul Ilie Bolojan au participat șeful Cancelarie Prim-Ministrului, Mihai Jurca, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Raul Gutin, și consilierul onorific al premierului Ionuț Dumitru.
——————————————————-
Vlad Ungar, reporter TVR, ne oferă mai multe informații: Premierul Ilie Bolojan stă de vorbă cu reprezentanții magazinelor din România, vorbind despre cele mai importante lanțuri de supermarketuri, fiindcă șeful executivului își dorește să afle cu exactitate dacă este necesară prelungirea schemei de plafonare a adaosului comercial pentru produsele de bază.
Ilie Bolojan nu și-ar dori acest lucru, nici liberalii, nici cei din USR, însă social-democrații insistă și spun că dacă nu va fi prelungită începând cu luna octombrie această limitare a adaosului comercial, prețurile la alimentele de bază vor exploda, vor fi creșteri de prețuri și au venit în ședința coaliției de guvernare zilele trecute, social-democrații, chiar cu analize făcute de experții Institutului Național de Statistică.
De cealaltă parte, liberalii consideră că nu ar fi util ca în continuare executivul să intervină în piață și să limiteze prețurile ci ar fi bine ca economia să funcționeze în mod normal. Au fost chiar și tensiuni în coaliția de guvernare. Ar trebui ca această schemă de plafonare, dacă va fi prelungită și dacă se va dori acest lucru de la nivelul executivului, să se ia decizia până la finalul lunii. Ultima prelungire a fost făcută în vară, pe o perioadă de trei luni și expiră la finalul lunii septembrie.
Social-democrații iau un calcul inclusiv varianta de a iniția un proiect de lege independent de executiv, deși sunt membri ai coaliției de guvernare și să aprobe această limitare a adaosului comercial prin intermediul unui proiect de lege aprobat, iar mai apoi adoptat în Parlament.

