Premierul a primit invitația oficială de la Parlament privind retragerea militarilor americani. Grindeanu: De trei zile n-auzim decât liniște de la Guvern. Nu iese nimeni să ne spună care este strategia României
Invitația oficială prin care premierul este chemat să explice în Parlament cum va fi întărită securitatea României după retragerea militarilor americani a ajuns la Guvern. Ilie Bolojan nu a răspuns însă dacă va merge în fața senatorilor și deputaților. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un nou atac azi și a spus că de trei zile e liniște la Guvern, iar românii trebuie să știe ce strategie are Executivul pentru a asigura securitatea României.
Tensiunile din coaliția de guvernare s-au aprins în ultima săptămână. Prim-ministrul a fost chemat de PSD să ofere explicații în Parlament asupra demersurilor pe care le-a făcut Guvernul pentru a evita retragerea unor militari americani din România. Ilie Bolojan a transmis că va decide dacă va participa abia după ce va primi invitația instituțională. Potrivit unor surse, aceasta a ajuns la Palatul Victoria.
Ilie Bolojan, prim-ministrul României: Când voi primi invitația instituțională, voi răspunde instituțional în zilele următoare. Când ai o funcție de răspundere în țara noastră, sunt lucruri cu care nu te joci. Apărarea țării noastre, reprezentarea țării noastre, interesele noastre majore trebuie să fie un pachet de probleme pe care oamenii responsabili le scot din zona de lupte politice ieftine.
Liderul social-democraților susține însă că explicațiile oferite de ministrul Apărării nu l-au lămurit foarte mult.
Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PSD: De trei zile n-auzim decât liniște de la Guvern. Nu iese nimeni să ne spună care este strategia României din perspectiva aceasta, a securității pentru următoarea perioadă, având în vedere noul context. Nu mă interesează pe mine, Sorin Grindeanu, să-l aud pe Bolojan sau pe Moșteanu sau pe Țoiu, în Parlament. Eu cred că ne interesează noi toți, pe români, să știm care este planul de țară din această perspectivă și ce își propune Guvernul României pentru următoarea perioadă, pentru a păstra același nivel de securitate.
Ministra de Externe consideră că social-democrații trebuie să decidă dacă rămân la putere sau vor să treacă în opoziție.
„Discutăm împreună cu Statele Unite ale Americii, dar și în format aliat NATO, modalitățile prin care creștem mai departe capacitatea defensivă, dar și de descurajare. Principalul nostru focus acum este în zona de apărare aeriană (…) Cred că PSD-ul și, de altfel, orice partid matur trebuie să își pună problema și să decidă dacă vrea să fie totuși în coaliția de guvernare sau în opoziție.”
Administrația Trump ar fi transmis aliaților că reducerea prezenței militare din România reprezintă doar o primă etapă; ar urma ca la jumătatea lunii decembrie militari americani să fie retrași și din Bulgaria, Ungaria și Slovacia.

