Precipitaţii şi intensificări ale vântului în întreaga ţară, până miercuri dimineaţa

12 March 2024, 09:15 (actualizat 12 March 2024, 10:23)

Întreaga ţară se află de marţi până miercuri dimineaţa sub o informare de precipitaţii şi intensificări ale vântului, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în perioada 12 martie, ora 5:00 – 13 martie, ora 10:00, vor fi precipitaţii moderate cantitativ în jumătatea de est a ţării, unde şi vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h. Cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 litri/mp şi izolat peste 25 litri/mp.

Marți, vom avea o zi cu mulți nori pe cer, va ploua în majoritatea regiunilor, însă în jumătatea de est a țării precipitațiile vor fi mai însemnate cantitativ peste 30 de l/mp. În zona montană, la altititdini mari, va ninge și tot pe aici vântul se va intensifica, însă rafalele se vor simți și în est și vor depăși 55 de km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 17 grade.

În Capitală, atmosfera se va menține închisă pe tot parcursul zilei, iar trecător va ploua slab. Așadar, accesoriul de baza va fi umbrela. Însă  când vine vorba de temperaturi nu stăm chiar rău, maxima va urca până la 14 grade.

La munte, norii rămân în peisaj în zonele mai joase, va ploua iar la altitudini mari, va ninge sau va fi lapoviță. Vântul va fi destul de nervos pe creste, iar  prin stațiuni temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât normalul acestei perioade.

Miercuri, vremea se menține în continuare închisă și va ploua în toate regiunile. La munte, cât și în zona Moldovei, precipitațiile vor fi mixte iar vântul se va înteți în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 16 grade.

Vremea în Europa

În cea mai mare parte a continentului vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, excepție va face Peninsula Iberică, unde vremea va fi frumoasă și caldă.

Chiar și Peninsula Scandinavă este ocolită de această dată de precipitații, dar va fi mai frig.

În restul continentului va ploua, iar vântul va sufla mai tare, temperaturile nu se vor modifica semnificativ.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă