Precedent istoric în SUA. Donald Trump va participa la audierile instanței supreme într-un caz privind imigrația
Precedent istoric în Statele Unite. Președintele Donald Trump participă personal, astăzi, la audierile Curții Supreme într-un caz crucial privind imigrația.
Este pentru prima dată in istoria SUA când un lider american în funcție asistă la dezbaterile instanței supreme.
Judecătorii analizează legalitatea ordinului semnat de Trump în 2025, prin care încearcă să elimine dreptul la cetățenie automată pentru copiii născuți pe teritoriul Statelor Unite din părinți fără statut legal.
Donald Trump, președintele SUA: Dacă vă uitați când a fost depusă, toată această legislație, totul, tot ce are legătură cu cetățenia prin naștere, a fost la sfârșitul Războiului Civil. Motivul era că avea legătură cu copiii sclavilor și cu protecția copiilor sclavilor. Nu avea legătură cu protecția multimilionarilor și a miliardarilor care doreau ca copiii lor să obțină cetățenia americană. Este cel mai nebunesc lucru pe care l-am văzut vreodată. Țara noastră este victima unei escrocherii. Primim toți acești oameni. Li se vând drepturile de cetățenie. Unii își câștigă existența, ba chiar o viață luxoasă, încasând sute de mii și chiar milioane de dolari pentru că aduc oameni aici și le spun: „Felicitări, întreaga voastră familie va deveni cetățean al Statelor Unite ale Americii”. Nu pentru asta a fost conceput sistemul.
Măsura a fost blocată până acum de toate instanțele inferioare, iar experții spun că decizia ar putea redefini politica de imigrație americană pentru decenii.
Totodată, aceasta ar putea afecta sute de mii de copii anual și chiar crea cazuri de apatridie, adică de copii fără statut de cetăţeni.

