Președintele unei companii imobiliare din China, arestat. Se prefigurează un cutremur financiar după ce scandalul a lovit inclusiv la bursă
Analiștii pieței financiare din China sunt de părere că experții au prevăzut colapsul gigantului imobiliar Evergrande pentru că datoriile grupului depășesc 300 de miliarde de dolari americani.
Activele companiei imobiliare sunt la jumătatea valorii datoriilor.
De aceea, vestea proastă pentru investitori este că ar putea recupera doar jumătate din banii dați pentru un apartament.
Francis Lun, analist economic: „Profesioniştii din domeniul financiar s-au pregătit pentru eşecul grupului Evergrande de ceva vreme. Toată lumea ştia că Grupul Evergrande avea datorii prea mari pentru a fi salvat. Vorbim de datorii de aproximativ 2,4 trilioane Renminbi (330 de miliarde de dolari) şi doar aproape un trilion dacă apare falimentul, nu cred că se pot recupera mai mult de jumătate din bani, nici de către creditorii asiguraţi.”
Criza s-a accentuat după ce agențiile internaționale au anunțat că președintele grupului Evergrande, cel care în 1996 a format compania, ar fi fost arestat și pus sub pază strictă, într-o locație secretă.
Willer Chan, analist financiar: „Mulţi oameni ar putea compara actualele măsuri de relaxare cu cele din anii 2014 şi 2015. Sau chiar cu cele din 2008. Este posibil ca măsurile ferme să fie apropiate de cele din 2014-2015.„
Compania imobiliară a dat primele semne de criză exact acum 2 ani, când firma nu a putut plăti un credit de 100 de milioane de dolari către creditorii externi. La vremea respectivă, compania imobiliară avea 1,5 milioane de locuințe începute și neterminate.