Președintele SUA, Joe Biden, salută decizia NATO de a-i prelungi mandatul lui Jens Stoltenberg la conducerea Alianței

Stoltenberg, fost premier norvegian, conduce blocul nord-atlantic din 2014, iar mandatul său a fost prelungit deja de 3 ori.
„Datorită leadership-ului său consecvent, experienţei şi judecăţii sale, secretarul general Stoltenberg a făcut ca Alianţa noastră să facă faţă celor mai semnificative provocări în securitatea europeană de la cel de-Al Doilea Război Mondial”, a afirmat Biden într-un comunicat dat publicităţii de Casa Albă.
Preşedintele american a declarat că NATO este în prezent „mai puternică, mai unită şi mai hotărâtă ca niciodată”.
„Aştept cu nerăbdare să continui să lucrez cu secretarul general Stoltenberg pentru a consolida şi mai mult Alianţa Nord-Atlantică săptămâna viitoare, în cadrul Summitului NATO de la Vilnius şi înainte de cea de-a 75-a aniversare de la fondarea NATO, la summitul care va avea loc anul viitor la Washington, DC’, a declarat Biden.
În vârstă de 64 de ani, Stoltenberg este considerat pe larg în cadrul Alianţei drept un lider stabil şi un răbdător arhitect de consens.
Următoarele sale sarcini vizează supervizarea transformării forţelor NATO, pentru a se reorienta spre apărarea împotriva oricărui atac rusesc, după decenii în care Alianţa s-a concentrat pe misiuni dincolo de graniţele sale, precum cele din Afganistan şi Balcani.
El va trebui, de asemenea, să gestioneze divergenţele privind modul în care NATO ar trebui să se implice în Asia, SUA insistând pentru un rol mai important în contracararea influenţei Chinei, în timp ce alţii, cum ar fi Franţa, insistă că organizaţia trebuie să rămână concentrată pe regiunea nord-atlantică.
Sursa: Agerpres