Președintele SUA a invitat mulțimea de la Varșovia să o aplaude pe Maia Sandu: „Sunt mândru să fiu alături de dvs. și de poporul Moldovei, care iubește libertatea”. Maia Sandu i-a mulțumit
„A fost voinţa poporului Moldovei de a trăi în libertate. Şi-a câştigat independenţa şi s-a angajat pe calea aderării la Uniunea Europeană”, a ținut să remarce Joe Biden în miezul discursului său extrem de puternic.
„Preşedinta Sandu e printre noi. Sunt mândru să fiu alături de dvs. și de poporul Moldovei, care iubește libertatea”, a declarat Biden.
El a invitat mulțimea chiar să o aplaude pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Potrivit trimisului special al Știrilor TVR la Varșovia, prezența Maiei Sandu în auditoriu a fost o surpriză.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a răspuns președintelui Joe Biden la scurt timp.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Maia Sandu a indicat că a fost un privilegiu să îl întâlnească pe președintele Statelor Unite și să îi asculte discursul.
„Moldova prețuiește libertatea și ne angajăm să rămânem parte a lumii libere”, a scris Maia Sandu.
„Recunoștința mea sinceră față de Președintele Biden pentru sprijinul său neclintit pentru Moldova și pentru solidaritatea cu noi”, a mai transmis liderul de la Chișinău.
It was a privilege to meet & listen to @POTUS historic speech in #Warsaw.#Moldova cherishes freedom & we are committed to remaining part of the free world.
My heartfelt gratitude to President Biden for his unwavering support to Moldova & for standing in solidarity with us. pic.twitter.com/dVKeGPXpsv
— Maia Sandu (@sandumaiamd) February 21, 2023