Prahova: Schiorul decedat în avalanşa din Bucegi era locotent-colonel la ISU Braşov. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere şi culpă
Schiorul care a decedat, sâmbătă, în avalanşa produsă pe Valea Coştilei din masivul Bucegi era locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, fiind unul dintre cei mai pricepuţi alpinişti ai acestei structuri.
“Ne luăm rămas-bun, cu profund regret şi tristeţe, de la colegul nostru, locotenent-colonel Dan Colniceanu, care şi-a pierdut viaţa în Munţii Bucegi, surprins de o avalanşă în zona Văii Coştilei, la doar 35 de ani”, este mesajul postat pe paginile de Facebook ale IGSU şi ISU Braşov.
Conform sursei citate, acesta a fost încadrat timp de 12 ani în cadrul ISU Braşov, fiind “unul dintre cei mai pricepuţi alpinişti ai inspectoratului, un profesionist desăvârşit”.
“Muntele a fost marea sa pasiune, locul pe care l-a iubit enorm şi unde şi-a găsit mereu echilibrul, puterea şi chemarea. L-a cunoscut cu răbdare, l-a respectat cu smerenie şi l-a urcat cu curaj, făcând din această legătură o parte definitorie a vieţii sale. Tot muntele, locul pe care l-a iubit atât de mult, i-a fost şi ultimul drum. Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele colegilor şi ale tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o rară nobleţe, un salvator devotat şi un iubitor al muntelui până în ultima clipă”, se mai arată în mesaj.
Şeful formaţiei Buşteni din cadrul Salvamont Prahova, Sergiu Frusinoiu, a precizat anterior, pentru Agerpres, că victima făcea parte dintr-un grup de trei persoane aflate la schi offpiste.
Celelalte două persoane au fost preluate de către salvamontişti pentru a fi coborâte de pe munte, a menţionat Frusinoiu.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Buşteni efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul schiorului surprins de avalanşa care s-a produs, sâmbătă, pe Valea Coştilei, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, a informat IPJ Prahova.
“În jurul orei 13:18, echipele Salvamont, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Buşteni, au fost informate cu privire la producerea unei avalanşe în zona mediană a Văii Coştilei, în urma căreia o persoană ar fi fost surprinsă. Echipele Salvamont, cu sprijin aerian, au reuşit localizarea unei persoane, pe care au extras-o din zona afectată. Ulterior, persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din judeţul Braşov. Cadrele medicale au efectuat manevre de resuscitare asupra victimei, însă a fost constatat decesul acesteia. Din primele cercetări a reieşit faptul că, în timp ce se afla împreună cu alte două persoane pe Valea Coştilei, din Munţii Bucegi, judeţul Prahova, bărbatul ar fi fost surprins de avalanşă”, a precizat IPJ Prahova.
Cadavrul a fost transportat în vederea efectuării necropsiei la Serviciul de Medicină Legală.

