Prahova: Patru persoane, între care doi copii, rănite pe DN 1 de roţile desprinse ale unei semiremorci

Ambulanță. Interventie de urgență
Ambulanță. Interventie de urgență
21 iunie 2022, 09:04

Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, un ansamblu de vehicule format din autoutilitară şi semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, ar fi pierdut roţile din spate ale semiremorcii, acestea izbindu-se de două autoturisme, conduse de doi bărbaţi cu vârstele de 32, respectiv 34 de ani, şi de un alt ansamblu de vehicule format din autoutilitară şi semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani.

În urma impactului, bărbatul în vârstă de 32 de ani, o femeie în vârstă de 30 de ani şi doi minori în vârstă de 4 ani, toţi din acelaşi autoturism, au fost răniţi, fiind transportaţi la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, poliţiştii efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite