Prăbușirea majorității lui Macron. The Economist: Ce ar trebui să învețe președintele francez din înfrângerea parlamentară

Este o veste proastă pentru Franța – și pentru Europa, căreia îi lipsește un lider de talie mondială. Angela Merkel a părăsit „terenul” iarna trecută, iar omul care a sperat să remodeleze un continent după plecarea ei va avea doar preocuparea de a-și menține propria „casă” în ceva care seamănă cu ordinea.

Acest rezultat nu ar fi trebuit să fie atât de surprinzător pe cât s-a simțit. În primul tur, din aprilie, al alegerilor prezidențiale, puțin mai mult de jumătate din electorat a votat pentru un candidat al extremelor politice. Destui dintre ei s-au „adunat” apoi în jurul lui Macron pentru a-i permite să o învingă cu ușurință pe Marine Le Pen, lidera formațiunii populiste Rassemblement National. Dar rezultatul impresionant a mascat faptul că Macron, un tehnocrat rezervat care nu a reușit niciodată să scape de eticheta de président des riches, este iubit doar de câțiva și detestat de mulți, notează The Economist. La urma urmei, a câștigat doar 28% din voturi în primul tur. Francezii i-au redat funcția, dar au decis, de asemenea, să-l deposedeze de o mare parte din autoritate. În mod clar, Macron va trebui să facă lucrurile diferit.

Dar ce, mai exact, și cum? The Economist subliniază că pentru a înțelege amploarea sarcinii care urmează trebuie să luăm în considerare modul în care Macron este într-un anumit fel victima propriului succes. În primul său mandat, organizația sa politică a fost atotcuceritoare, acaparând pe cei mai buni și mai străluciți dintre republicanii de centru-dreapta și socialiștii de centru-stânga. Aflându-se în vârf, el i-a „împins” pe alegătorii nemulțumiți spre extrema dreaptă a lui Le Pen sau spre stânga radicală a lui Jean-Luc Mélenchon. Nu va fi ușor pentru Macron să-i liniștească pe alegătorii supărați, lăsați în urmă, care au dat ambelor echipe un impuls electoral uriaș, mai ales fără a cheltui și mai mulți bani pe care Franța nu îi are.

În mod ideal, Macron ar urmări reformele dificile pe termen lung, de care Franța are mare nevoie – simplificând sistemul său labirintic de pensii, punând bazele tranziției sale energetice și deschizând sistemul său de învățământ rigid și extrem de centralizat. Cu toate acestea, viitorul pare foarte dificil. Agenda legislativă a lui Macron este „în aer”. El i-a convocat pe liderii partidelor la discuții. Constituția îi conferă puteri considerabile, în special în domeniile politicii externe și de apărare și, de asemenea, are dreptul, dacă este necesar, de a forța bugetul și un alt act legislativ prin parlament prin decret, în fiecare ședință. Dar dacă se vede că abuzează de această autoritate, el poate provoca o moțiune de cenzură care i-ar putea doborî guvernul și poate chiar forța alte alegeri parlamentare.

O opțiune este încercarea de a aduna majorități ad-hoc pentru proiectele de lege individuale. Gruparea sa parlamentară, Ensemble, are 245 de locuri; cu 44 mai puțin de o majoritate. El poate, de exemplu, spera să facă apel la republicani pentru a duce mai departe reforma pensiilor; sau la socialişti şi la verzi pentru a-l ajuta în tranziţia energetică. Cu toate acestea, ambele măsuri se vor confrunta cu rezistență, iar dacă alegerile anticipate ajung să fie considerate probabile, nimeni nu va dori să riște să-și piardă propriii alegători în extremele care îl detestă pe Macron.

Franța, cu președinția sa aproape monarhică, nu are o tradiție de guvernare de coaliție. În Germania, Țările de Jos sau țările nordice, astfel de aranjamente implică săptămâni sau luni de negocieri, pentru a stabili acorduri politice detaliate. Politica franceză, ca de multe ori în trecut, este profund polarizată, poate prea mult chiar și pentru cel mai limitat acord privind politicile. Prin urmare, Macron va trebui să modifice această cultură. Acest lucru îi va cere să „îmbrățișeze” un nou stil politic: nu jupiterian, controlat și analitic, ci deschis, tranzacțional și instinctiv. Nu va veni de la sine, dar dacă eșuează, al doilea mandat va fi sortit să eșueze și el, atrage atenția The Economist.