Poziţia trenurilor de călători aflate în circulaţie poate fi văzută, de joi, pe platforma bilete.infofer.ro

Trenuri CFR Călători. Autor: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro
14 noiembrie 2024, 14:56 (actualizat 14 noiembrie 2024, 15:02)

Platforma bilete.infofer.ro oferă, începând de joi, 14 noiembrie, posibilitatea urmăririi în timp real a poziţiei tuturor trenurilor de călători de serviciu public aflate în circulaţie, inclusiv date privind întârzierile faţă de graficul programat, potrivit unui comunicat al Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF).

„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), cu sprijinul Informatica Feroviară SA, mai face un pas în sprijinul informării prin mijloace moderne a călătorilor cu privire la deplasările cu ajutorul trenurilor din România. Astfel, începând de astăzi, 14 noiembrie 2024, pe platforma ARF bilete.infofer.ro de vânzare a biletelor integrate feroviare, precum şi de achiziţionare a biletelor şi abonamentelor metropolitane, se poate urmări în timp real poziţia tuturor trenurilor de călători de serviciu public aflate în circulaţie, inclusiv date privind întârzierile sau nu faţă de graficul programat. Harta este accesibilă direct la adresa: https://bilete.infofer.ro/ro-RO/Trains, se spune în document.

La acest moment, pe baza datelor tehnice puse la dispoziţie de operatorii de transport feroviar de călători aflaţi sub contract de serviciu public cu statul român prin ARF, trenurile Transferoviar Călători sunt poziţionate pe baza datelor GPS, în timp ce trenurile CFR Călători, Regio Călători, Interregional Călători, Astra Trans Carpatic şi Softrans sunt poziţionate cu aproximaţie pe baza datelor din sistemul feroviar de îndrumare a trenurilor.

Pe măsură ce fiecare operator feroviar va accepta să furnizeze accesul la date GPS, platforma ARF va fi actualizată, iar poziţionarea trenurilor şi informaţiile oferite publicului călător vor fi mai precise, precizează reprezentanţi autorităţii.

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite