Posibili succesori la Sfântul Scaun. Conclav în luna mai
Printre favoriții la Scaunul Papal de la Vatican sunt un filipinez și un italian. Candidații vor fi aleși prin vot de Conclavul de la Vatican. Pe lista posibililor succesori ai Papei Francisc se află și un maghiar și un african. În fapt, Vaticanul urmează să facă o alegere crucială – continuarea reformelor sau abordarea unei direcții mai tradiționale.
135 de cardinali cu drept de vot din Conclavul de la Vatican îl vor alege pe următorul episcop al Romei și Papa al Bisericii Catolice.Teoretic oricare dintre ei ar putea fi succesorul Papei Francisc, lider pentru aproape 1 miliard și jumătate de credincioși. Dar alegerea noului Suveran Pontif necesită o majoritate calificată de minimum două Treimi. Și doar câțiva cardinali ar putea strânge o astfel de majoritate.
Deși Vaticanul nu are voie să promoveze numele posibililor candidați, în presă au apărut deja primele speculații. În acest moment cardinalul italian Pietro Parolin și filipinezul Luis Tagle sunt doi candidați puternici.
Pietro Parolin, în vârstă de 70 de ani, este arhiepiscop italian, care îndeplinește din 2013 funcția de secretar de stat al Sfântului Scaun, echivalentul funcției de prim-ministru, adică șeful executivului Bisericii Catolice. În cazul convocării unui conclav, acesta vă fi condus de cardinalul Parolin. Poziția pe care o ocupă acum la Vatican, cu un rol diplomatic semnificativ, îi asigură o mare popularitate. Ascensiunea lui în funcția papală ar însemnă stabilitate și continuitate instituțională.
Cardinalul Luis Tagle din Filipine, este cotat și el cu mari șanse. Are 67 de ani și este văzut că un succesor natural al Papei Francisc, deoarece promovează în egală măsură incluziunea, justiția socială și grija față de săraci.
Din Africa, cardinalul ghanez Peter Turkson este un alt posibil candidat pentru Sfântul Scaun. Este o voce proeminentă pe teme precum justiția socială, schimbările climatice sau inechitățile economice. Dacă e ales Turkson ar intra în istorie că primul papă african după 1500 de ani.
Cardinalul maghiar Peter Erdo este văzut că unul dintre principalii candidați conservatori și ar putea servi drept punte de legătură cu creștinii orientali. Erdo ar putea însemnă o reîntoarcere la doctrina tradițională și o apropiere de creștinii ortodocși. El susține „nevoia disperată” de unitate între biserici.
Printre alți posibili candidați se numără Matteo Zuppi din Italia, arhiepiscop de Bologna, și Mario Grech din Malta, secretar general al Sinodului Episcopilor.