Posibil conflict de interese la Comisia Europeană. Zboruri gratis la clasa business, acceptate exact în perioada în care se negocia un acord aerian între Bruxelles și Qatar

7 martie 2023, 14:52

Publicația Politico e cea care a făcut dezvăluirea; Henrik Hololei, șeful Direcției Generale Transporturi din Comisia Europeană, a acceptat bilete de avion gratis din partea Qatarului, la business class – în total 9 zboruri – fix în perioada în care se negocia un acord aviatic între Uniunea Europeană și Qatar.

Inițial, Comisia a afirmat că s-au făcut toate verificările și că nu există conflicte de interese. Doar că jurnaliștii au aflat că verificările au fost făcute chiar de șeful Direcției Generale Transporturi. Așadar, el a stabilit despre el însuși că nu e în conflict de interese.

Balasz Ujvari, purtător de cuvânt CE: Directorul unitații, fiind șef de departament, stabilește dacă e vorba de conflict de interese în legătură cu misiunea la care ne referim. Cu alte cuvinte, el însuși aprobă sau nu.

Pentru că scandalul a luat amploare, Comisia Europeană promite rescrierea regulilor pentru asemenea situații și aplicarea lor în regim de urgență.

Dana Spinanț, purtător de cuvânt al președintelui CE: Lucrăm la revizuirea regulamentelor și cât de curând vom anunța directorii, directoratele-generale și serviciile în legătură cu acest tip de călătorii și le vom spune să aplice reguli mai stricte cât mai repede posibil.

Ombudsmanul european, Emily O Reilly, a anunțat că lansează o cercetare în acest caz, pentru a stabili dacă a fost vorba despre decizii administrative defectuoase.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite