Portarul selecționatei Muntenegrului a murit subit. Avea 26 de ani

Portarul Matija Sarkic / Profimedia Images
15 iunie 2024, 13:27 (actualizat 15 iunie 2024, 13:30)

Matija Sarkic, portarul selecţionatei Muntenegrului şi al echipei de fotbal Millwall, a încetat din viaţă la 26 de ani, a anunţat clubul englez de ligă secundă, într-un comunicat.

Federaţia de fotbal din Muntenegru a precizat că Sarkic a murit subit sâmbătă dimineaţă. Potrivit presei locale citate de BBC, fotbalistul s-a prăbuşit în apartamentul său din Budva.

Născut în Anglia, dar apărând culorile Muntenegrului, Sarkic a disputat ultimul său meci internaţional pe 5 iunie, în amicalul cu Belgia (scor 0-2).

Recrutat de Millwall în vara trecută, de la formaţia Wolverhampton Wanderers, Matija Sarkic a apărat poarta formaţiei Millwall în 33 de meciuri pe parcursul sezonului recent încheiat.

Fratele său geamăn, Oliver Sarkic, este tot fotbalist şi joacă pe postul de mijlocaş ofensiv la echipa muntenegreană FC Decic.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite