Pompier cu suflet de maratonist. Salvează vieţi la fiecare intervenţie, iar în timpul liber aleargă pentru a le schimba
Sunt printre noi oameni care își dedică viața pentru binele comunității. Fără să ceară nimic în schimb. Marea lor bucurie e să poata să ajute. Acesta e şi destinul pompierului Sandu Plăcintă, care a făcut din meseria lui mai mult decât o pasiune.
Salvează vieţi la fiecare intervenţie, iar în timpul liber aleargă pentru a le schimba. Sandu Plăcintă este un pompier dedicat meseriei sale, dar şi un alergător pasionat, care susţine cauze nobile.
Sandu Plăcintă lucrează la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mihail Sturdza al judeţului Iaşi. Pentru el uniforma de pompier este o vocaţie. Încă din copilărie şi-a dorit să ajute oamenii, iar acest vis a prin contur cu ajutorul părinţilor care i-au fost cei mai mari susţinători.
A transformat alergarea într-un mod de a face bine. Fie că este vorba despre cauze umanitare sau despre copii cu afecţiuni grave, Sandu transformă fiecare kilometru parcurs în speranţă. Colegii lui spun că Sandu este mai mult decât un camarad, este un sprijin de nădejde.
În această toamnă, Sandu va alerga într-un ultramaraton de 150 de km la Constanţa. Fondurile
strânse vor ajunge la copii cu autism.