Poliţistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni s-a predat la Curtea de Argeş

14 august 2024, 06:49 (actualizat 14 august 2024, 07:41)

Poliţistul care a ucis-o pe Raisa, o fetiţa în vârstă de 11 ani şi a rănit-o grav pe prietena ei, pe trecerea de pietoni, în 2022, s-a predat aseară, la Curtea de Argeş, unde are domiciliul după ce agenţii nu l-au găsit iniţial la adresa din București.

Polițistul a fost condamnat definitiv, la 3 ani de închisoare cu executare. În prima instanță, bărbatul primise același număr de ani, dar cu suspendare. În plus, instanţa a decis despăgubiri de 700 de mii de euro, bani pe care îi vă plăti compania de asigurări, care este însă, în faliment.

Pe 13 ianuarie 2021, fetiţele Raisa şi Marina au fost lovite de o maşină a Poliţiei, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. În autospecială se afla un singur poliţist, care, potrivit procurorilor, nu era în misiune şi avea pornite doar semnalele luminoase, nu şi pe cele acustice. În urma accidentului, Raisa a murit, iar Marina a fost rănită.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite