Poliția verifică vizele de flotant din Constanța, după sesizarea că unele școli sunt supraaglomerate
Cinci școli din Constanța sunt verificate de polițiști, pentru că numărul elevilor înscriși în clasele pregătitoare a crescut peste orice așteptări. Primăria a cerut verificări pentru că există suspiciunea că mulți părinți, care locuiesc în localități limitrofe, şi-au făcut vize de flotant în municipiu, pentru a-și înscrie copiii la instituții de învățământ mai bine cotate. La una dintre școli, în loc de două clase pregătitoare, cât era prevăzut, a fost nevoie să se înființeze opt.
Creșterea numărului de copii înscriși în clasa pregătitoare a impus în ultimii ani modificări majore în unele instituții de învățământ. Au fost înființate clase noi, chiar și de patru ori mai multe decât era prevăzut.
Sorin Mihai, inspector şcolar general, ISJ Constanţa: Un exemplu pe care îl dau de fiecare dată e cel al Școlii 24. Pe proiectul planului de școlarizare din acest an și-a propus două clase pregătitoare. La finalul înscrierii pe etapa I au rezultat opt clase.
După ce a început reabilitarea unor școli și a fost nevoie ca elevii să fie relocați, primarul Constanței a observat că numărul de copii din clasele pregătitoare este foarte mare și a sesizat Poliția să facă verificări.
Vergil Chiţac, primarul municipiului Constanţa: Își fac vize de flotant, pentru a-și putea înscrie copiii la școală. Trebuie să vedem ce se întâmplă. Un lucru e clar. Trebuie să descurajăm fenomenul acesta.
Oamenii legii au deschis un dosar penal și fac verificări pentru posibile falsuri în declarații.
Cristina Gavriloaie, purtător de cuvânt, IPJ Constanţa: Polițiști de investigații criminale, din cadrul Poliției Constanța, fac verificări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și identificarea unor eventuale nereguli în ceea ce privește obținerea vizei de reședință.
Cinci școli din Constanța sunt acum verificate.
Corina Teodorov, directoarea şcolii „Ion Jalea”, Constanţa: Au venit de la Poliție și au cerut dosarele copiilor înscriși la pregătitoare și au zis că urmează să facă verificări. Au fost ani când stăteau la aceeași adresă mai multe persoane. Am sesizat la Poliție.
Dan Cernat, preşedintele Comitetului Judeţean al Părinţilor, Constanţa: Se spune că fiecare cetățean are dreptul la un domiciliu, o reședință la alegerea lui. Copilul are dreptul la educație. Dar, pe de altă parte, Guvernul ar putea să facă școlile de la periferie sau din rural, localitățile apropiate, să le aducă la un standard corespunzător.
Administrația locală se plânge că, în fiecare dimineață, traficul la intrările din Constanța se desfășoară cu dificultate, iar în proximitatea școlilor circulația este blocată pentru zeci de minute.