Polițist luat pe capotă de un șofer fără permis. Focurile de armă nu l-au oprit pe fugar

30 octombrie 2017, 12:49

Incidentul s-a petrecut pe o străduță din zona portului. Tânărul a fost văzut la volanul mașinii de doi agenți care știau că nu are permis și i-au făcut semn să tragă pe dreapta.

„La vederea echipajului de poliție, conducătorul auto a oprit autoturismul, dar în momentul în care polițiștii s-au apropiat pentru a-l legitima acesta a demarat în trombă, luându-l pe unul dintre polițiști pe capotă și accidentându-l. Polițiștii au tras patru focuri de armă în aer și asupra autoturismului, dar conducătorul auto a reușit totuși să fugă de la locul incidentului cu mașina”, a declarat  purtătorulul de cuvânt al IPJ Galați, Gabriela Costin.

Agentul lovit nu are răni grave și nu a rămas internat în spital. Colegii lui au pornit în căutarea fugarului.

În urmă cu câteva zile, bărbatul fusese urmărit în trafic de polițiști, iar când acestia l-au oprit a încercat să o așeze la volan pe femeia aflată în dreapta sa. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru conducere fără permis.

Spitalele din județele Galați, Brăila și Vrancea au fost anunțate că este posibil ca barbatul să fie rănit de gloanțele polițiștilor și să se prezinte la urgențe pentru îngrijiri. Cel mai probabil, va avea un nou dosar penal pentru conducere fără permis și ultraj.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite