Doi morţi şi trei răniţi grav cu focuri de armă, într-un incident, la Bruxelles
Două persoane au fost ucise şi alte trei rănite grav cu focuri de armă în noaptea de miercuri spre joi la Bruxelles, în cartierul Gare du Midi, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, transmite AFP.
Împuşcăturile s-au produs între orele 01.00 şi 02.00 ‘în împrejurimile unei cafenele’ din comuna bruxelleză Saint-Gilles, a precizat sursa.
Suspectul sau suspecţii au fugit.
Pe lângă cei doi decedaţi, există şi trei răniţi, doi dintre ei având vieţile în pericol. Starea celui de-al treilea rănit a putut fi stabilizată, a indicat purtătorul de cuvânt al zonei de poliţie Bruxelles-Midi.
Cartierul a fost identificat în acest an de către autorităţile regiunii Bruxelles drept unul dintre ‘punctele fierbinţi’ ale traficului de droguri, alături de alte 14 din cele 19 comune ale capitalei.
Deocamdată, poliţia a refuzat să facă o legătură între incidentul din cursul nopţii şi problema drogurilor.
De mai mulţi ani, în Belgia se înregistrează o creştere a violenţelor armate legate de rivalităţi între reţele de traficanţi de droguri.
Incidente cu focuri de armă în plină stradă au loc atât la Bruxelles, cât şi la Anvers, al cărui port a devenit principala cale de intrare a cocainei aduse ilegal din America de Sud.